Prognoza meteo 24 februarie: Valori termice extrem de ridicate pentru această dată

Astăzi, valorile termice vor fi extrem de ridicate pentru această dată. Maximele se vor încadra între 12 și 21 de grade. 

Cerul va fi înnorat și va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, iar mai ales în a doua parte a zilei și noaptea și în Oltenia, local în Transilvania și pe suprafețe mai mici în nordul Moldovei, precum și în vestul și nord-vestul Munteniei. 

Vor fi mai ales averse, izolat se pot semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…30 l/mp, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali. 

În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, pe alocuri cu intensificări la munte, pe litoral, în deltă, precum și în Banat și Crișana (viteze la rafală în general între 40 și 50 km/h).

În Bucuresti, valorile termice vor fi extrem de ridicate pentru această dată; maxima va fi de 19…20 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla în general slab.

La munte, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Cerul va fi înnorat și vor fi precipitații în Carpații Occidentali, grupele vestice ale Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1900 m, vor mai fi posibile și ninsori. Vor fi mai ales averse, izolat se pot semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…30 l/mp, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali. 

În restul zonei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, când doar izolat vor fi precipitații slabe. Vântul va avea pe alocuri intensificări, cu vitezele cele mai mari pe creste.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentConfruntare incendiară Traian Băsescu – Alexandra Păcuraru: „Spovedania” care cutremură statul paralel: cum a câștigat, de fapt, alegerile – „Ați fost Petrov?/DA!”
Articolul următorCiolacu: Nu va exista niciun Ținut Secuiesc niciodată în România. Nu va vinde nimeni Ardealul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.