Infotrafic: Restricţii de circulaţie pe DN1 Ploieşti – Braşov şi pe A2

Traficul pe DN1 Ploieşti – Braşov şi pe A2 Bucureşti – Constanţa este restricţionat marţi pentru executarea unor lucrări la carosabil.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că marţi, până în jurul orei 16,00, se execută lucrări de plombare a părţii carosabile pe DN1 Ploieşti – Braşov, pe tronsonul kilometric 115 – 137, pe raza staţiunilor Sinaia, Buşteni şi Azuga, pe ambele sensuri de mers.

De asemenea, se vor executa lucrări de curăţare a şanţurilor şi reparare a zidurilor din piatră, în acelaşi interval orar, pe tronsonul kilometric 111 – 138.

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, prin dirijare de către piloţi de trafic.

Tot marţi se efectuează lucrări la partea carosabilă şi pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, fiind impuse restricţii de circulaţie, astfel:

* în intervalul orar 11,00 – 15,30, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 131 – 132, se efectuează lucrări la parapetul metalic median, astfel că banda numărul doi este închisă circulaţiei rutiere, traficul desfăşurându-se pe banda numărul unu, cu limită de viteză de 60 km/h;

* în intervalul orar 09,00 – 11,00, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 108, se efectuează lucrări de întreţinere şi reparaţii la parapetul metalic marginal, astfel că banda de urgenţă este închisă circulaţiei rutiere. Traficul se desfăşoară pe benzile unu şi doi;

* în intervalul orar 08,00 – 19,00, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 49 – 50+500 de metri, se efectuează lucrări de reparaţii la carosabil, banda numărul doi fiind restricţionată.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate. AGERPRES

Articolul precedentRisc uriaș de FRAUDĂ prin telefon! Escrocii se dau drept agenți ai băncilor și îți fură datele
Articolul următorTU DECIZI. Dosar de candidat: Vlad Botoș, rezistul traseist care mai vrea un mandat de europarlamentar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.