Prognoza meteo 16 aprilie: după temperaturi de vară, lovesc vijeliile și ninsorile

Astăzi, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, accentuată în Banat, Crișana și Maramureș, astfel încât se vor apropia de normele perioadei. 

Temperaturile maxime se vor situa de la valori de 18…20 de grade în nord-vest și până la 32…33 de grade în sud-est. 

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta mai ales din orele după-amiezii, prin înnorări, averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, iar mai ales spre seară și noaptea și în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și local în Muntenia. Vor fi condiții de grindina, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în zonele de deal si de munte, cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp. 

În București, vremea va fi în continuare extrem de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorari temporare pe parcursul noptii, când se vor semnala averse. Vântul va sufla în general moderat (35…45 km/h).

La munte, spre sfârsitul zilei, în nordul Carpatilor Orientali si în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Local și temporar vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în zona înaltă, cu peste 75…80 km/h, și pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAnca Alexandrescu: „Criză în coaliție. Medicul Cîrstoiu nu sare de 8%, iar PNL și PSD nu au cu cine să-l schimbe”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.