Profesor de sport condamnat după ce a agresat și insultat patru elevi

Un profesor din județul Alba a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia la 5 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani și plata daunelor morale de 500 de lei pentru fiecare dintre cei patru elevi cărora, în timpul orelor de educație fizică le-a adresat mai multe cuvinte jignitoare și injurii, ba chiar i-a și agresat fizic.

”La data de 24.02.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.V. (în vârstă de 62 ani) pentru săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, fiecare în formă continuată.

În timpul orelor de educaţie fizică desfăşurate în cursul semestrului I al anului şcolar 2018/2019, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din municipiul Alba Iulia, inculpatul le-a adresat elevilor din clasa a IV-a cuvinte jignitoare, spunându-le că sunt proşti, idioţi, tâmpiţi, dobitoci, graşi, incompetenţi, incapabili și expresii licențioase precum „în pxxda mă-tii”, iar în data de 12.10.2018, în timpul unei ore de educaţie fizică, inculpatul a agresat fizic patru elevi din aceeași clasă a IV-a”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

„În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C.proc.pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) teza I C.proc.pen. cu referire la art. 154 alin. 1 lit. e) C.pen încetează procesul penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.V., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 296 alin.2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 396 alin. (4) C.proc.pen. stabileşte în sarcina inculpatului O.V., pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în formă continuată, patru acte materiale.

În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei de 5 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 19 alin. (1), (3), (4), (5), art. 20 şi art. 25 alin. (1) C.proc.pen., cu reţinerea art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de procuror în numele persoanelor vătămate minore şi în consecinţă, obligă pe inculpatul O.V., la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea fiecărei persoane vătămate”, se arată în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentPeste 11 milioane lei pentru servicii socio-educaționale și promovarea spiritului antreprenorial
Articolul următorCutremur de peste 5 grade pe scara Richter, în Vrancea – Seismul s-a resimțit în toată țara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.