Primăria a pus sechestru pe 66 de autoturisme, care aparțin datornicilor la bugetul local!

Din cauză că primăria are de recuperat aproximativ un milion de lei, bani rezultați din amenzi sau impozite neplătite, a decis să pună sub sechestru zeci de autoturisme care aparțin unor firme dar și ale unor persoane fizice, însumând un număr de 66 de autoturisme.

„Autoturismele aparţin unor persoane fizice şi juridice, iar suma de recuperat la momentul punerii sechestrului era de aproximativ 1 milion de lei, provenind din amenzi sau din impozite neplătite. Am înştiinţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba pentru a proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate. De la acel moment, debitorul are la dispoziţie 5 zile pentru a se prezenta la sediul Primăriei municipiului Aiud unde poate achita integral sau în tranşe sumele restante pentru a se încheia executarea. În cazul neachitării se pune sigiliu pe autoturism, urmând ca acesta să fie vândut prin licitaţie”, precizează reprezentanții instituției.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentUn bărbat a încercat să mituiască un polițist din Alba cu 12.000 de euro! Ce ascundea acesta
Articolul următorRaed Arafat a anunțat noile măsuri de relaxare. Liber la ceremoniile religioase, acces la evenimente cu certificat de vaccinare sau test negativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.