Preţul grâului, la cel mai ridicat nivel din decembrie 2012

Preţul grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape nouă ani, din cauza situaţiei culturii de iarnă din SUA, ceea ce a sporit temerile privind livrările globale, pe fondul majorării cererii pe plan internaţional, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Şi cotaţiile la porumb şi la boabe de soia au urcat marţi.

La bursa de cereale de la Chicago (CBOT), contractul de referinţă pentru grâu s-a apreciat cu 0,8%, până la 8,03 dolari per bushel, după ce atinsese anterior 8,07 dolari per bushel, cel mai ridicat preţ din decembrie 2012. Luni, creşterea a fost de 3,2%.

Cotaţiile futures la porumb au urcat cu 0,3%, la 5,80 dolari per bushel, iar la soia boabe contractul de referinţă a crescut cu 0,5%, la 12,54 dolari per bushel.

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au crescut la nivelul record de 296,75 euro pe tonă (343,96 dolari pe tonă).

Departamentul american al Agriculturii (USDA) a apreciat că 45% din cultura de iarnă de grâu este într-o situaţie „bună spre excelent”, cu trei puncte procentuale sub estimările analiştilor.

„Există temeri privind viitoarea cultură de grâu, într-un moment în care stocurile globale sunt deja la un nivel scăzut, iar cererea este solidă. Este o combinaţie destul de explozivă”, a apreciat un trader european.

„Preţurile la grâu nu vor scădea considerabil în viitorul apropiat. De fapt, preţurile cresc sub toate aspectele, ceea ce face imposibilă trecerea la diferiţi furnizori”, se arată într-un raport al analiştilor Commerzbank.

Având în vedere că grâul este materia primă pentru orice, de la baghetele din Franţa şi până la tăiţeii din Asia, cotaţiile la grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi, precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite în principal ca nutreţ pentru animale.

Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone, însă aceste cifre nu includ şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar. La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentTulpina românească de Covid. Valeriu Gheorghiță, avertisment tulburător
Articolul următorPSD va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.