Preot din Alba Iulia, confirmat pozitiv pentru Covid19 a ținut o slujbă, două botezuri și a participat și la o înmormântare

Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pentru un preot din Alba Iulia ar fi încălcat măsura izolării la domiciliu, dispusă ca urmare a diagnosticării cu virusul SARS – CoV2, pentru o perioadă de 14 zile, din data de 31 octombrie 2021.

Conform jurnaliștilor de la Alba 24 preotul Ioan Șopterean de la o biserică din cartierul Micești, ar fi fost testat pozitiv pentru COVID, sâmbătă seara, în data 30 octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Acesta ar fi fost testat rapid și el și soția sa, iar rezultatul pozitiv ar fi fost comunicat după testare.

Deși ar fi fost testat pozitiv, a doua zi, duminică, preotul ar fi ținut slujba de duminică și două botezuri, chiar dacă trebuia să fie în izolare.

Ba mai mult, luni, ar fi participat și la o slujbă de înmormântare, alături de alți preoți.

Locuitorii din cartierul Micești sunt revoltați de cele întâmplate, din cauza faptului că o parte dintre ei au participat la slujba de duminică dimineața.

”Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații legate de prezența fizică la sfintele slujbe a preotului Ioan Șopterean, paroh al parohiei Micești, în contextul confirmării infectării sale cu Covid-19, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă internă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a petrecut această situație regretabilă.

Ca de fiecare dată, Arhiepiscopia Alba Iuliei reiterează recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la respectarea măsurilor de precauție și protecție sanitară și a dispozițiilor autorităților competente, îndemnând clerul și credincioșii să sporească rugăciunile pentru sănătate și pentru oprirea pandemiei”, spun reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCNCAV, nou mesaj despre SIGURANȚA vaccinurilor anti-COVID: Numărul de decese, mai mic decât cel așteptat – STUDIU CDC
Articolul următorUn medic alergolog sibian a testat zeci de persoane la alergenul din vaccinuri: Ce a descoperit. Categorii de pacienți care au CONTRAINDICAȚII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.