Peste 320 de șoferi, sancţionaţi, într-o singură zi

Peste 320 de conducători auto au fost sancţionaţi, într-o singură zi, pentru abateri la regimul rutier. În ciuda condițiilor meteo, care ar fi presupus reducerea vitezei de circulație, 227 au apăsat prea tare pedala de accelerație și au depășit limita legală de viteză.

 

La data de 17 martie 2021, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

 

Polițiștii au folosit 17 aparate radar care au fost amplasate în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.

 

În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 227 de conducători auto care au depăşit limita legală de viteză cu toate că circulația rutieră  s-a desfășurat, ieri, sub avertizarea meteorologică de vreme rea, în condiții de ploaie.

 

Alţi 82 de conducători auto au fost amendaţi pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Complementar sancţiunilor contravenţionale, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere faţă de 11 conducători auto.

 

Reamintim:

Unul din trei accidente se produce din cauza vitezei, pe drumurile din afara localităților!

Viteza este una dintre principalele cauze de mortalitate, în ultimii ani.

 

Recomandăm:

Respectați regimul legal de viteză!

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentScandal în Sebeș! Și-a amenințat familia și și-a bătut socrul
Articolul următorCulisele statului paralel, ora 18:00 – Care este secretul succesului în afaceri de tip mioritic?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.