În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2.042 de persoane aflate în carantină, 1.499 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 579 de persoane. Alte 40 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 21 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 77 de terase, restaurante, fastfood-uri și 122 de mijloace de transport, din care 30 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 28 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat măsura crantinării/izolării.
Se recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție și să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile închise sau deschise, inclusiv pe stradă.
Singurele măști acceptate sunt cele chirurgicale și cele FFP2.
Acțiunile de control vor continua.
Sursa: Realitatea de Alba