Peste 100 de ruşi reţinuţi după acţiuni de comemorare a principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi

Cel puţin 110 persoane au fost reţinute în diferite oraşe din Rusia în timpul acţiunilor de protest faţă de moartea în închisoare a liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi, potrivit OVD-Info, ONG care luptă pentru drepturile omului, informează sâmbătă EFE.

Mai mult de jumătate dintre arestări (69) au fost efectuate în Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Restul au fost arestaţi la Moscova, Nijni Novgorod, Krasnodar şi în alte oraşe din partea europeană a Rusiei şi din Siberia, precizează OVD-Info pe site-ul său.

În plus, poliţia a colectat datele personale ale tuturor participanţilor la aceste evenimente, inclusiv ale reporterilor care au venit să le relateze.

De vineri, forţele de ordine şi agenţi în civil încearcă să îndepărteze toate memorialele create de susţinătorii lui Navalnîi, atât la monumentele dedicate victimelor represiunii politice, cât şi în locuri improvizate.

Aceasta s-a întâmplat, după cum au relatat canale locale de Telegram, inclusiv în faţa Kremlinului, pe podul unde liderul opoziţiei Boris Nemţov a fost ucis în 2015.

Potrivit presei locale, numeroase persoane i-au adus un omagiu liderului opoziţiei încă de cu o zi înainte, prin depunerea de flori sau lumânări în locuri amenajate din oraşele lor.

Totodată, mii de ruşi în exil au ieşit vineri seară în stradă pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră a fi o crimă comandată de Kremlin şi au cerut sâmbătă mai multe acţiuni în oraşele europene, americane şi latino-americane.

Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri în închisoarea arctică unde se afla din decembrie anul trecut, potrivit serviciilor penitenciare ruse.

Opoziţia şi presa independentă rusă, precum şi ministerele de externe occidentale l-au acuzat la unison pe Putin că a ordonat asasinarea lui Navalnîi, inamicul numărul unu al Kremlinului timp de 15 ani.

Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de aproape 30 de ani de închisoare, a fost transferat într-o închisoare arctică în decembrie trecut, după ce a anunţat începerea unei campanii împotriva realegerii lui Putin la scrutinul prezidenţial din martie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acuzaţiile aduse de Occident drept „inacceptabile” înainte ca rezultatele autopsiei să fie cunoscute. AGERPRES

Articolul precedentRapid a învins-o pe FC Hermannstadt (2-0), în Superligă
Articolul următorControverse uriașe în jurul candidaturii Gabrielei Firea la Primăria Municipiului București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.