Pastila pentru suflet 9 august 2022. Dumnezeu are nevoie de oameni. Ce este postul și care este rolul lui în viața credincioșilor.
Știai că?
Postul reprezintă înfrânarea de la diferite mâncăruri (în anumite cazuri numai de la unele), băuturi și obiceiuri rele. Acesta este un mijloc de înfrânare a poftelor trupului, o faptă de virtute și de întărirea voinței. De-a lungul anului bisericesc sunt patru posturi mari: Postul Paștelui, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Nașterii Domnului. Postul negru reprezintă perioada în care nu se mănâncă și nu se bea deloc. Postul alb reprezintă o perioadă de post când avem dezlegarea de a consuma alimente de origine animală mai puțin carne. Postul trebuie însoțit de multă rugăciune.
Citește continuarea pe Realitateaspirituala.net.