Pastila care ne distruge ficatul: toți românii o folosesc ca remediu pentru aproape orice

Unul dintre cele mai comune și consumate medicamente ne poate distruge ficatul. Este avertismentul pe care îl dă Irinel Popescu, unul dintre cei mai reputați medici români. 

Irinel Popescu, renumitul doctor care a revoluționat transplantul din România spune că majoritatea medicamentelor active sunt în același timp și toxice și pot duce la insuficiență hepatică acută. 

S-au făcut multe transplanturi hepatice pentru intoxicațiile cu paracetamol, mai ales. Sunt multe medicamente (n.r. care îi pot face rău ficatului). De ce anumite medicamente sunt foarte toxice și altele nu? Asta e greu de spus. La modul general însă, medicamentele care sunt active și care ajută organismul, o mare parte dintre ele sunt, în același timp, și toxice pentru ficat. Unele sunt chiar excesiv de toxice, de asta am dat acest exemplu, putând să ducă chiar la insuficiență hepatică acută. Altele determină alterări moderate ale funcției hepatice, dar chiar și acestea… (n.r. afectează ficatul). S-a și văzut că în momentul în care se întrerupe medicamentul respectiv, funcția hepatică revine la normal. Și există și factorul individual, ceea ce unii tolerează fără probleme, la alte persoane poate să aibă efecte toxice„, a spus doctorul Irinel Popescu.

 

Articolul precedentCum să scapi de dependența de social media, fără prea mari bătăi de cap. Primul lucru pe care trebuie să-l faci
Articolul următorMotivele pentru care carnea de porc e mai periculoasă vara pentru sănătate decât alte tipuri de carne

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.