Parlamentul a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste împotriva Statului Israel

Parlamentul a adoptat, miercuri, Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile, document prin care subliniază necesitatea acţiunii pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia libertăţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti.

„Deputaţii şi senatorii din Parlamentul României au fost şocaţi să observe atacurile teroriste barbare îndreptate împotriva Statului Israel şi violenţa dezlănţuită de organizaţia teroristă Hamas asupra populaţiei civile. Deşi ar trebui să fie doar o amintire a tragediilor care au însoţit cele mai întunecate momente ale istoriei umanităţii, imaginile din ultimele zile, numărul semnificativ de victime nevinovate – ucişi, torturaţi, răniţi şi ostatici, au arătat din nou întregii lumi că siguranţa necesită o vigilenţă permanentă”, se arată în declaraţia citită în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului de către preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, citată de Agerpres.

Potrivit documentului, lupta împotriva terorismului şi a tuturor ideologiilor bazate pe ură reprezintă o datorie a întregii societăţi, dar şi un element fundamental al responsabilităţii noastre, atât din prezent, cât şi pentru viitor.

„Reprezentându-i pe toţi cetăţenii României, noi, membrii Parlamentului României, ne exprimăm solidaritatea deplină cu Statul Israel şi cetăţenii săi. Urmărim cu atenţie şi îngrijorare situaţia ostaticilor răpiţi de pe teritoriul Statului Israel. În acest context, subliniem că este necesar să acţionăm în permanenţă pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia libertăţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti”, a subliniat Silviu Vexler.

Având în vedere atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel, necesitatea consolidării politicilor de eliminare a oricăror forme de terorism, precum şi imperativul exprimării unui puternic angajament politic de a acţiona hotărât împotriva tuturor mijloacelor de promovare a ideologiilor bazate pe ură, Parlamentul României condamnă cu fermitate atacurile organizaţiei teroriste Hamas împotriva Statului Israel, crimele şi violenţa dezlănţuite asupra populaţiei civile, infiltrările teroriste şi luarea de ostatici.

Totodată, Parlamentul exprimă solidaritatea deplină cu Statul Israel, subliniază dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist, subliniază dreptul suveran al Statului Israel pentru luarea tuturor măsurilor necesare în vederea protejării populaţiei civile, exprimă regretul profund pentru victimele acestor atacuri, transmite condoleante familiilor îndoliate şi urări de însănătoşire persoanelor rănite.

Parlamentul reafirmă hotărârea membrilor săi pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional, a acţiunilor de combatere a oricăror forme şi manifestări teroriste, solicită instituţiilor internaţionale să ia toate măsurile necesare pentru returnarea în siguranţă a ostaticilor răpiţi de pe teritoriul Statului Israel şi pentru condamnarea oricăror atacuri teroriste, solicita autorităţilor publice să asigure toate măsurile necesare pentru protejarea Comunităţilor Evreieşti din România şi prevenirea oricăror incidente pe teritoriul ţării noastre.

Nu în ultimul rând, Parlamentul reafirmă în document importanta deosebită a parteneriatului dintre România şi Statul Israel, inclusiv în contextul împlinirii a 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte.

S-au înregistrat 284 de voturi „pentru”, iar trei parlamentari nu au votat.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentKlaus Iohannis merge la Budapesta: prima vizită a unui șef de stat român din ultimii 14 ani
Articolul următorAlți 283 de cetățeni români au revenit în țară din Israel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.