Poliţiştii i-au întocmit dosar penal unui pădurar din zona Munițiilor Apuseni care a întocmit un aviz de însoţire a materialului lemnos, pentru un transport identificat în trafic, după verificarea acestuia de către poliţişti.
În fapt, în seara zilei de 20 februarie, în timp ce acţionau pe raza oraşului Baia de Arieş, poliţiştii au oprit, pentru control, o autoutilitară, condusă de un bărbat din Baia de Arieş, care transporta 2,5 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente legale de însoţire.
Potrivit IPJ Alba, un pădurar al unui ocol silvic a completat un aviz de însoţire primar, pentru transportul de material lemnos, în care a făcut menţiunile privind mijlocul de transport folosit de conducătorul auto oprit de poliţişti.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că transportul de material lemnos este ilegal, iar avizul de însoţire emis de pădurar este fals.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 171/2010, materialul lemnos a fost confiscat, iar faţă de pădurar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Comments are closed.