Acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu jandarmii, specialişti silvici şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Alba au acţionat cu efective suplimentare.

Au fost făcute 37 de controale în teren şi verificate peste 150 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 85 de amenzi şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos.

În zilele de 19 şi 20 februarie 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi, consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Alba şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost efectuate 37 de controale, în fonduri forestiere şi în locuri de depozitare şi de comercializare a materialului lemnos şi au fost verificate, în trafic, 153 de autovehicule şi 21 de căruţe.

Poliţiştii au aplicat, în total, 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.894 lei, din care 23 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 10.825 lei.

Totodată, au constatat 13 infracțiuni, din care 8 la Codul Silvic.

Articolul precedentPădurar din zona Munițiilor Apuseni cercetat penal
Articolul următorPatronul unei pensiuni din Arieșeni este cercetat pentru furt de energie electrică