Polițiștii de investigare a criminalității economice au continuat cercetările într-un dosar privind fapte de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Un bărbat din județul Vâlcea, a fost reținut, după ce, în calitatea sa de pădurar, ar fi înlesnit unei societăți comerciale, să taie arbori din fondul forestier național.
La data de 3 iulie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de ore, față de un bărbat de 60 de ani, din județul Vâlcea, care este cercetat pentru complicitate la tăiere fără drept de arbori și complicitate la furt de arbori.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în calitate de pădurar la un ocol silvic din județul Vâlcea, i-ar fi înlesnit şi ajutat pe angajaţii unei societăți comerciale din județul Alba, specializată în exploatarea de material lemnos, să taie fără drept arbori din fondul forestier naţional, tăieri care ar fi fost urmate de furtul materialului lemnos.
Din cercetări a rezultat că, în acest fel, ar fi fost tăiați 399 de arbori nemarcați.
În fapt, la data de 12 mai 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a efectuat 18 percheziţii (7 în județul Alba, 6 în județul Vâlcea, 4 în județul Sibiu și una în județul Gorj) la persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare și complicitate la ultimele două infracțiuni.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada 2018 – 2020, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier naţional.
Pentru a da o aparență de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire între punctele de lucru ale societății, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate.
Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice.
Prejudiciul a fost estimat la 571.061 lei.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost conduse și audiate 16 persoane față de 6 dintre acestea, cu vârste cuprinse între 32 și 60 de ani, bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare și complicitate la ultimele două infracțiuni, fiind luată măsura reținerii.