Ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat din Sebeș

Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de soția sa.

În noaptea de 09/10 octombrie 2019, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 30 de ani, din Sebeș, cu privire la faptul că a fost trasă de păr și lovită cu pumnii în cap, de soțul ei care era sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Astfel, bărbatul de 33 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa.

În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Articolul precedentRaport al Inspecției Fiscale DEVASTATOR pentru Fabrica de Arme Cugir. Firmele coordonate de actualul director general, pe lista celor ce au beneficiat de bani fără justificare
Articolul următorAccident rutier grav la ieșire din Aiud. 3 persoane au ajuns la spitalul din Alba Iulia

Comments are closed.