Polițiștii din Poiana Vadului au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat concubina. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de concubina sa.
În după amiaza zilei de 4 septembrie, polițiștii Secției Postului de Poliție Poiana Vadului au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comună cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul său.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a lovit-o pe femeie cu o furcă de metal. A fost aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Astfel, bărbatul de 59 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă față de concubina sa.
În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Comments are closed.