OFICIAL: Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost desființate!

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, cu 357 de voturi ‘pentru’, proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Astfel, potrivit proiectului de lege, de la data adoptării legi încetează plata „Indemnizației pentru limita de vârstă” a parlamentarilor.

Articolele care s-au abrogat prevăd următoarele:

Articolul 49

(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

(2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

(9) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, și se plătește de acestea.

(10) Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.

Articolul 50

Nu beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută la art. 49, deputații și senatorii care au fost condamnați definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul precedentReacțiile adverse la vaccinul anti-Covid, mai ales la femei. Ce spune Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCovid
Articolul următorMedic de Urgenţă, amendat de jandarmii deranjaţi că acesta a sunat la 112 din cauza unui pacient agresiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.