Medic de Urgenţă, amendat de jandarmii deranjaţi că acesta a sunat la 112 din cauza unui pacient agresiv

Un medic de urgenţă de la Spitalul Municipal Sebeş a fost amendat de jandarmi pentru că ar fi sunat abuziv la 112. Incidentul a avut loc în iulie 2020, iar în ianuarie 2021 Judecătoria Sebeş a pronunţat o hotărâre în procesul deschis de cadrul medical.

În acţiunea prin care a solicitat anularea amenzii în valoare de 100 de lei, medicul a spus că a primit la camera de gardă o pacientă cu antecedente psihiatrice, care a fost adusă de mamă la spital pentru că a ameninţat-o cu cuţitul în cursul dimineţii, prezentând agitaţie psihomotorie marcată. Pentru că fata era violentă şi mama nu reuşeşte să o stăpânească şi să o convingă să se liniştească, femeia a apelat la organele de poliţie, trimiţându-se un echipaj de jandarmi care să o aducă cu forţa la unitatea spitalicească. Aici, echipajul de jandarmi a anunţat că nu va rămâne în unitatea de primiri urgenţe cu pacienta, că nu sunt responsabili cu paza pacientei în spital şi nici cu imobilizarea pacientei în vederea sedării, scrie presa locală.

Medicul le-a comunicat jandarmilor faptul că ar avea nevoie de prezenţa acestora în unitatea de primiri urgenţe până se obţine avizul de internare şi până ajunge ambulanţa să preia pacienta pentru a fi transferată la secţia de psihiatrie, fiind necesar un echipaj care să apere personalul medical şi să ajute în cazul în care sunt necesare manevre medicale sau administrare de medicamentaţie.

Cu toate acestea, echipajul de jandarmi a părăsit unitatea de primiri urgenţe, motivând că nu are în atribuţii paza personalului medical sau asigurarea pacienţilor.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentOFICIAL: Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost desființate!
Articolul următor”Culisele statului paralel” | MAFIA lemnului din România, subiect de film – pădurari și activiști de mediu AMENINȚAȚI. Cine închide ochii la JAF – VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.