O nouă amânare în dosarul lui Augustin Lazăr de la Curtea de Apel Alba Iulia. Procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare din funcție

Un nou termen în dosarul dosarul Lazăr vs Ministerul Justiţiei. La termenul de judecată avut marți, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au constatat lipsa de procedura cu una dintre persoanele care au formulat cerere de intervenţie în cauză.

Prin urmare, cauza fiind în stare de amânare, a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 23.04.2019 şi a dispus reluarea procedurii de citare cu persoana respectivă.

Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială.
În data de 24 octombrie 2018, Toader a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei a invocat 20 de puncte, printre care probleme grave de comportament şi comunicare publică, probleme grave de management, lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii, discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului, contestarea deciziilor Curţii Constituţionale, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de management prin utilizarea pe scară largă a delegărilor în funcţii de conducere, critici aduse Parlamentului şi Guvernului, modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, încălcarea legii prin semnarea unor protocoale cu SRI.

Articolul precedentBeți la volan au provocat accidente
Articolul următorTeatrul de Păpuși „Prichindel” prezintă spectacolul „Carte Blanche à Julien Cottereau”

Comments are closed.