Secția de pompieri Sebeș în cooperare cu SVSU Sebeș intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu în municipiul Sebeș, parcul Arini. Din informațiile preliminare ar fi despre un incendiu la o clădire dezafectată. Forțele de intervenție au ajuns la locul solicitării.
Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o cabană, pe o suprafață de aproximativ 120mp.
La momentul de față se lucrează la localizarea acestuia.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă 2 ASAS ( 1 ASAS Secția Sebeș și 1 ASAS Detașamentul de pompieri Alba Iulia).
Sursa: Realitatea de Alba