Judecătoria Sebeș a trimis după gratii patru hoți de catalizatoare, care au acționat în județul Alba, primind pedepse între un an și patru luni și doi ani și patru luni de închisoare.
În noaptea de 3 spre 4 aprilie 2022, inculpații s-au deplasat împreună pe raza municipilui Sebeș, în cartierul Valea Frumoasei, cu autoturismul marca BMW Seria 5, de culoare gri, ocazie cu care au sustras prin tăiere de la sistemul de evacuare al gazelor, un număr de 4 catalizatoare auto de pe autoturismele persoanelor vătămate.
Totodată, în aceeași noapte, inculpații au pătruns prin efracție, spargerea geamului lateral dreapta față, în autoturismul marca Seat Leon, au dezasigurat capota autoturismului și au sustras acumulatorul auto.
La data de 16 iulie 2022 inculpații au sustras, prin tăiere, un număr de două catalizatoare de pe autoturismele marca Volskwagen Golf și de pe autoturismul marca Volskwagen Beetle.
În continuare, în aceeași împrejurare, au încercat să sustragă catalizatorul de pe autoturismul marca Volskwagen, însă au fost prinși în flagrant de către organele de poliție.
Pedepsele date de către Judecătoria Sebeș
Condamnă inculpatul, recidivist conform fișei de cazier judiciar, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, din care prev. de art. 228, alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal (faptă din data 03/04.04.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (5 acte materiale), art. 77 lit. a) din Cod penal și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din Cod penal;
Condamnă inculpatul, recidivist conform fișei de cazier judiciar, la pedeapsa închisorii de 2 (doi ) ani și 4 (patru) luni pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, din care prev. de art. 228, alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal (faptă din data de 16.07.2022), cu aplic. art. 35, alin. (1) din Cod penal (3 acte materiale din care, 2 în formă consumată și unul sub forma tentativei), art. 77, lit. a) din Cod penal și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43, alin. (5) din Cod penal;
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente si dispune ca aceasta să execute cea mai grea de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni, la care va adăuga o treime din pedeapsa de 2 ani și 4 luni, adică 9 luni și 10 zile închisoare rezultând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani 1 (una) lună și 10 de zile închisoare.
Condamnă inculpatul, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an și 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228, alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal (faptă din data 03/04.04.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (5 acte materiale) și art. 77 lit. a) din Cod penal;
Condamnă inculpatul, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an și 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracșiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal (faptă din data de 16.07.2022), cu aplic. art. 35, alin. (1) din Cod penal (3 acte materiale din care, 2 în formă consumată și unul sub forma tentativei) și art. 77, lit. a) din Cod penal;
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente si dispune ca aceasta să execute cea mai grea de 1 (unu ) an și 6 (șase) luni, la care va adăuga o treime din pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni, adică 6 luni închisoare rezultând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
Condamnă inculpatul, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an și 6 (șase) luni pentru săvârșirea ale infracțiunii de furt calificat (faptă din data 03/04.04.2022), prev. de art. 228, alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (5 acte materiale) și art. 77 lit. a) din Cod penal;
Condamnă inculpatul, fără antecedente penale la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an și 4 (patru ) luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat infracțiunii de (faptă din data de 16.07.2022), prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229, alin. (1), lit. b) și d) din Cod penal, cu aplic. art. 35, alin. (1) din Cod penal (3 acte materiale din care, 2 în formă consumată și unul sub forma tentativei) și art. 77, lit. a) din Cod penal.
Sursa: Realitatea de Alba