Noi reguli la intrarea în țară. Lista statelor din „zona galbenă”

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România.

Totodată, autoritățile au emis un document cu noile reguli la intrarea în țară.

 

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgenţă:

Art.1 – Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru
care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea,
prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 – (1) La intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. (1) și prezintă un
document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care
călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația
declarată pentru o perioadă de 10 zile.

(2) Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 (trei) ani, care sosesc în țară împreună
cu persoanele prevăzute la alin. 1, intră în carantină pentru o perioadă similară cu a
acestora și sunt exceptați de la obligația prezentării unui document care să ateste
rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

(3) Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
prevăzut la alin. (1) este prezentat sub forma unui document (în limba oficială a statului
respectiv și în limba engleză), în format letric sau electronic, eliberat de laboratoare
autorizate, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost
efectuat testul.

(4) Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute la alin. (1) și care
nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test
RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu
sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

(5) Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian și rutier de
persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din zonele de risc
epidemiologic, prevăzute la alin. (1.), au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de
transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:
a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2,
efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau,
b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doze
și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea acesteia până la data
îmbarcării sau,
c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în
ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data
confirmării până la data îmbarcării. Dovada confirmării se realizează cu documente
medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din
spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14
zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.

(6) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică persoanelor sosite din Regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Art.3 – (1) Persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au
obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ, pentru
SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care
călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei
care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată
pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
prevăzut la alin. (1) este prezentat sub forma unui document (în limba oficială a statului
respectiv și în limba engleză), în format letric sau electronic, eliberat de laboratoare
autorizate, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost
efectuat testul.

(3) Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian sau rutier
de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei de Nord au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a
persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:
a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2,
efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau,
b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doză
și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la
data îmbarcării sau,
c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în
ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data
confirmării până la data îmbarcării. Dovada confirmării se realizează cu documente
medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din
spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14
zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.

(4) Sunt exceptați de la obligația prezentării la îmbarcare a documentelor prevăzute
la alin. (3), lit. a), categoriile de persoane prevăzute la art. 4, alin. (1), lit. b), c), e), g)
și l), precum și copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 (trei) ani.

Art.4 – (1) Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele
care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, cu excepția celor ce
sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, următoarele categorii care nu
prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare
privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:
a) persoanele care vin în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic
dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive,
într-una sau mai multe țări/zone/teritorii fără risc epidemiologic;
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă
autorizată mai mare de 2,4 tone precum și conducătorii autovehiculelor pentru transport
persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
c) conducătorii auto prevăzuți la lit. b), care se deplasează în interesul desfășurării
profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene
sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea
se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
d) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparținând
instituțiilor internaționale, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații
internaționale la care statul român este parte;
e)piloții de aeronave şi personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de
locomotivă şi personalul feroviar;
f) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc
de transport sau care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile
româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum
şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă, prezintă autorităţilor competente „certificatul
pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
g) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară,
care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către
angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor
individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia
unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
h) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia,
Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor
economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor
contractuale cu operatorii economici respectivi;
i) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform
contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc
raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
j) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe sau
agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile
contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
k)persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere
în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical,
ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum
şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate,
dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe
teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;
l) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe
diplomatice acreditate la Bucureşti și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de
reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi
Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi
membrii familiilor acestora;
m)angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională
care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara ţării;
n) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara
României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din
afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au
de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în
unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi
legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și
însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
o) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive
organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale
care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști acreditați la aceste
competiții;
p) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați
la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în
condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la
competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la
competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
q) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca
urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și
urmează a-și relua activitatea sportivă la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca
aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;
r) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în
domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE;
s) echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul României
în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară, dacă prezintă
un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării
(pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul
național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
t) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la
intrarea pe teritoriul tării;
u) persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie,
returnate în procedură accelerată;
v) angajații/reprezentanții operatorilor economici din România care efectuează
deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor
contracte/acorduri comerciale, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat
cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de
transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu
mijloace proprii), precum și un document justificativ de participare la negociere sau
contractul/acordul comercial semnat;

(2) Exceptarea de la măsura carantinei instituită pentru persoanele care sosesc din
țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, cu excepția celor ce sosesc din Regatul
Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică și pentru:
a)persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc
epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3
zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de
ore înaintea intrării pe teritoriul național;
b)persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test
RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să
dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în
țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14
zile de la data confirmării până la data intrarea în țară;
c)persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea
de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la acesteia până la data intrării
în România.

(3) Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele
care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, doar categoriile prevăzute
la alin. (1) lit. b), c), e), f), g), l), t) și alin. (2), lit. b) și c).

(4) Sunt exceptate de la obligația prezentării testului prevăzut la art. 3 alin.
(1) categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), g), l) și alin. (2), lit. b) și
c), precum și copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 (trei) ani.

Art.5 – (1) Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele
contact direct ale unei persoane confirmate se aplică pentru:
a)persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
în ultimele 90 de zile anterioare contactului, fapt dovedit prin documente medicale (test
RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să
dovedească prezența de anticorpi de tip IgG) sau prin verificarea bazei de date Coronaforms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data
contactului;
b)persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea
de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a
doză până la data contactului direct.

(2) Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze,
necesară pentru aplicarea excepțiilor prevăzute în prezenta hotărâre, se realizează prin
intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau
din afara țării.

Art.6 – Persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc
epidemiologic ridicat prevăzute la art. (1), cu excepția celor care sosesc din Regatul Unit
al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și care intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile,
pot ieși din carantină după a 10 a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a
zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie
specifică.

Art.7 – (1) Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente
familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente
medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală
cronică în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea
țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a.,
poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, pe baza documentelor

justificative.
(2) Analiza situațiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor județene
de coordonare și conducere a intervenției și, cazurile considerate ca justificate, pot face
obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual,
emisă de Direcția de Sănătate Publică.

(3) În decizia de suspendare se va menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp
pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus
SARS-CoV-2.

Art.8 – (1) Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre, intră în vigoare, pentru
țările/zonele/teritoriile aflate pe lista aprobată prin HCNSU nr. 6 din 04.02.2021 și care se
regăsesc și în lista prevăzută la art. 1, începând cu data de 13.02.2021, ora 00.00.

(2) Pentru țările nou intrate pe lista aprobată prin prezenta hotărâre, măsurile se
aplică începând cu data de 15.02.2021, ora 00.00

Art.9 – Începând cu data prezentei hotărâri se abrogă art. 3 și art. 5 din HCNSU nr.
36 din data de 21.07.2020, cu modificările şi completările ulterioare prin HCNSU nr.
40/13.08.2020, nr. 43/27.08.2020, nr. 45/12.09.2020, nr. 48/08.10.2020, nr.
49/13.10.2020, nr. 54/12.11.2020, nr. 56/04.12.2020 și art. 2 din HCNSU nr. 6 din data
de 04.02.2021, cu modificările şi completările ulterioare prin HCNSU nr. 7.

Art.10 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului
Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și
acte administrative ale conducătorilor acestora

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat:

  • Portugalia
  • Israel
  • Muntenegru
  • Insulele Turks si Caicos
  • Andorra
  • Cehia
  • Monaco
  • Spania
  • San Marino
  • Slovenia
  • Gibraltar
  • Guernsey
  • Saint Lucia
  • Croația
  • Liban
  • Letonia
  • Estonia
  • Statele Unite ale Americii
  • Slovacia
  • Emiratele Arabe Unite
  • Saint Vincent si Grenadine
  • Marea Britanie
  • Aruba
  • Albania
  • Seychelles
  • Bahrain
  • Franța
  • Sint Maarten
  • Malta
  • Suedia
  • Puerto Rico
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Serbia
  • Panama
  • Maldive
  • Irlanda
  • Brazilia
  • Olanda
  • Insulele Falkland
  • Italia
  • Eswatini
  • Belgia
  • Chile
  • Peru
  • Columbia
  • Elveția
  • Argentina
  • Kosovo
  • Belarus
  • Kuweit
  • Austria
  • Uruguay
  • Bolivia
  • Republica Moldova
  • Botswana
  • Macedonia de Nord
  • Cipru
  • Polonia
  • French Polynesia
  • Georgia
  • Liechtenstein
  • Malaezia
  • Germania
  • Ungaria
  • Qatar
  • Africa de Sud
Articolul precedentVINERI, ora 18: Afacerile sindicaliștilor de la Metrorex, scoase la lumină de Culisele Statului Paralel
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 156 – Telenovela senatoarei Șoșoacă în Parlament

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.