Noi întâlniri ale polițiștilor din Alba cu copiii, părinții și bunicii, în cadrul proiectului   VACANŢA S-A TERMINAT!

Ieri, 9 septembrie 2021, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia precum și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, au desfășurat activități informativ preventive, în municipiile Sebeș și Alba Iulia, în contextul începerii unui nou an școlar.

 

Au fost distribuite orarele campaniei ”Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, care conțin câteva sfaturi utile pentru siguranța celor mici, adresate, în special părinților, dar și materiale informative pentru prevenirea victimizării din traficul de persoane sau consumul de droguri.

 

Copiilor și adolescenților, care au participat la discuții, le-au fost transmise recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului dar și urări de mult succes în noul an școlar.

 

”Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, care s-a derulat, în perioada 01- 10 septembrie 2021, de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, premergător începerii anului școlar 2021-2022.

 

Pentru că mai sunt două zile până la debutul unui nou an școlar, polițiștii le propun părinților să țină seama de câteva recomandări; 

 

  • Stabiliți un program în așa fel încât să știți, tot timpul, unde sunt și ce fac copiii dumneavoastră;
  • Aflați care sunt prietenii lor, atât în viața reală cât și pe internet;
  • Explicați-le copiilor cu cine să comunice atunci când au probleme;
  • Discutați, în permanență, cu copiii dumneavoastră și asigurați-i de toată disponibilitatea pentru a-i ajuta;
  • Cel puțin 5 minute pe zi, gândiți-vă ce fac copiii dumneavoastră, unde este și cu cine.

 

Siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate să prevină delicvenţa juvenilă şi să combată orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentEurobarometru: „În România, 56% dintre cetățeni pun la îndoială capacitatea guvernului de a folosi fondurile europene corespunzător”
Articolul următorMașini cu defecțiuni tehnice, descoperite în trafic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.