Evenimentul ”130 de ani de la înființarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia” va avea loc vineri, 9 noiembrie 2018, ora 18.00 la Museikon.
Manifestarea va cuprinde lansarea volumului ”Muzeul Național al Unirii – 130 de ani în 130 de piese”, precum și vernisajul unei expoziții dedicate evoluției muzeului în cei 130 de ani de activitate.
Înființarea muzeului este legată de activitatea Societății Istorice, Arheologice și de Științe Naturale a Județului Alba Inferioară, care în anul 1888 primea două camere în edificiul grădiniței de copii de lângă biserica ortodoxă din Lipoveni, plasată pe locația actuală a Școlii Gimnaziale Avram Iancu.
În aceste camere avea să fie expus patrimoniu de atunci al Societății, format inițial din 622 obiecte arheologice, 1000 de monede și 1000 volume de carte.
La data de 9 noiembrie 1888, în prezența oficialităților locale, avea loc inaugurarea noului muzeu. Primul custode al colecțiilor fiind Adalbert Cserni (doctor în științele naturii), cel care va spori substanțial patrimoniul muzeului.
După 1918, mai exact cu ocazia organizării Serbărilor Unirii din 1929, Astra a obținut corpul nordic al ansamblului Catedralei Încoronării, spațiu în care au fost expuse antichitățile din vechiul muzeu, precum și o serie de documente și exponate importante pentru momentele 1918 și 1848.
Astfel, la 20 mai 1929, în cadrul Serbărilor Unirii, a fost deschis public noul muzeu, sub titulatura de Muzeul Unirii.
La inaugurare au luat parte familia regală – regina Maria, principesa Elena, regele și regina Greciei, Gheorghe și Elisabeta, prințesa Ileana – și “Înalta Regență” a Regelui minor Mihai, prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gh. Buzdugan, dar și Iuliu Maniu, Sever Bocu ș.a.
O altă etapă importantă în evoluția muzeului albaiulian are loc în anul 1967, când muzeul va obține și clădirea “Babilon”, cu generoasele sale spații. La 28 noiembrie 1968, în prezența lui Nicolae Ceaușescu și în cadrul serbărilor semicentenarului Unirii (ocazie cu care a fost dezvelită și statuia lui Mihai Viteazul), a fost inaugurat noul complex muzeal.
În 1968-1975, titulatura instituției a fost aceea de “Muzeul de Istorie Alba Iulia”.
O nouă inaugurare, pentru o nouă formulă expozițională (64 de săli cu circuit continuu) va avea loc la 28 mai 1975, când muzeul a fost structurat pe mai multe secții: arheologie, istorie medie, numismatică, etnografie și artă populară, artă plastică modernă, istorie modernă.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Comments are closed.