Munții Apuseni, paradisul defrișărilor ilegale !

Mai multe anchete la Ocoalele Silvice din Munții Apuseni. Mii de metri cubi au dispărut în această iarnă iar autoritățile încă dau din coate. Directorul Direcției Silvice Alba, Gheorghe Dan Boariu, continuă să își protejeze oamenii în timp ce aceștia jefuiesc pădurile RNP.

Nepotismele din jurul DS Alba produc pagube imense la bugetul de stat. Pădurarii Romsilva și nu numai, cu un tupeu nemăsurat, mint și conduc pe piste false anchetatorii.

Așa cum arată și rapoartele Poliției, în ultima perioadă, în programul Scutul Pădurii, mai multe nereguli au fost semnalate de oamenii legii în zona Munților Apuseni. Polițiștii și specialiștii în domeniul silvic s-au îndreptat spre un OS de pe Valea Arieșului. Din păcate toată lumea neagă orice implicare deși într-un canton au fost descoperite pe rând, masă lemnoasă abandonată, lemne tăiate fără a fi marcate și documente false.

De menționat este că în acea zonă este necesar un control extins pentru a stabili valoarea estimativă a pagubelor. Pentru a scăpa de repercusiuni, pădurarul Haiduc Alexandru și-a înaintat de îndată demisia, fără să îi pese de ce a lăsat în urma sa.

Haiduc Alexandru este rudă de sânge a șefei de la Ocolul Silvic Blaj, Bianca Varga Pandor, care la rândul ei este foarte apropiată de directorul Direcției Silvice Alba, Gheorghe Dan Boariu. Un alt jaf care are la bază legături strânse între persoane apropiate de Boariu, care cu siguranță neagă orice implicare.

Tot pe Valea Arieșului, în comuna Poșaga, o altă anchetă vizează Ocolul privat Muntele Mare, unde o persoană a declarat în fals, organelor silvice, că un teren împădurit, situat în afara fondului forestier naţional, îi aparţine. Ulterior a solicitat marcarea de arbori pentru începerea exploatării de material lemnos. Unul dintre pionii principali al acestui caz este chiar fratele primarului din Poșaga.

O situație gravă care nu ar trebui trecută cu vederea s-a întâmplat în comuna Ocoliș, unde se pare că funcţionari ai statului, în cârdășie cu pădurarii din zonă, au semnat declarații false, din care rezulta că zeci de oameni ar fi primit lemne în baza carnetului de moț. Culmea este că localnicii nu au primit și nu au semnat pentru masa lemnoasă dispărută Bătrâni amărâți și oameni săraci au fost aduși la audieri în acest caz.

Jaful din pădurile Apusenilor este nășit în mod direct sau indirect de autorități locale, de oameni ai legii și de oameni politici care prin rolul lor în societate îi protejează pe cei ce taie cu tupeu avuția statului.

Faptul că defrişările ilegale de pădure sunt pe lista amenințărilor la securitatea națională nu pare să afecteze pe nimeni.
Articolul precedentIstoricul Mihai Octavian Groza lansează două cărți
Articolul următorPersoane cercetate pentru FURT de polițiști din Alba

Comments are closed.