Miron Mitrea: Putin, în războiul cu Europa, are o singură armă – populațiile din Vest care pot fi isterizate

Miron Mitrea a vorbit la emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea PLUS despre felul în care reacționează politicienii din Europa la amenințările lui Putin. El a criticat faptul că se iau prea puține măsuri concrete.

„Ne-am obișnuit în ultimii ani să criticăm conducerea de la București, pe bună dreptate, și să fim îngăuditori cu ce face conducerea de la Bruxelles, de la Paris și așa mai departe.

Mă uit acum la ce declarații dau cei precum Timmermans. Toți acești lideri politici care numai se plâng la Paris, Londra, Berlin, ce se va întâmplă dacă se oprește gazul rusesc.

În momentul în care UE a stabilit că intră în aceste sancțiuni pentru Moscova, având argumente serioase, aceste lucruri erau evidente. Văd că sunt cu pantalonii în vine toți, toți sunt disperați acum. 

În războiul lui Putin cu Europa, el are o singură armă: populațiile din Occident care pot fi isterizate. Guvernele din Occident în loc să-și calmeze populațiile… Putin amenință și speră că noi în Europa să ne ducem să ne rugăm frumos de el. Nu e corectă toată poziția asta, nici din partea liderilor noștri. Singura lui armă este frigul de la iarnă. El vrea să facă populațiile din Vest să se sperie și să își bubuie propriile guverne. Lidershipul european în ultimii 20 de ani s-a dărâmat, e la pământ, sunt slabi, nu doar la noi în țară. Vremuri bune, burți pline, viață ușoară, am adus la putere lideri slabi care nu fac față.

Ucraina reprezintă un exportator foarte important de grâu pentru zonele mai puțin bogate din lume. Nu exportă grâu și porumb în Franța, Italia sau România. Europa este exportator de grâne. Sunt țări care n-au, cum e Germania, dar iau din Franța. Cel mai mare producător de cereale din lume este Rusia. Ucraina este al 4-lea sau al 5-lea. 

Va fi mâncare mai puțină, mai scumpă, dar nu se va muri de foame în Europa, nu în următorii 10 ani. Noi facem jocul lui Putin. Putin vrea să ne sperie că atâta vreme cât nu-l lăsăm să ocupe Ucraina fără nicio logică, atunci nouă o să ne fie foame, o să fie mai scumpă motorină și benzină și vai de capul nostru. 

Nu se poate înlocui în 6 luni gazul importat din Rusia cu cel din SUA. De ce în Europa nu există o strategie prin care acele terminale să fie gata mai repede? Nu sunt cine știe ce din punct de vedere tehnic. Pentru că sunt ca la noi, i-a surprins iarnă, doar că de dată asta e războiul. Este inacceptabil acest mod în care încercăm să răspundem cu lacrimi în ochi unui șantaj ordinar al Rusiei”, a explicat Miron Mitrea la Realitatea PLUS.

Articolul precedentHoroscop 11 iulie. Zodia care devine irascibilă peste noapte!
Articolul următorSărbătoare mare în 11 iulie – Ce mari sfinți sunt în calendarul ortodox la această dată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.