Ministrul Finanțelor anunță că a finalizat reorganizarea ANAF

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau funcţionarea instituţiilor medicale, şi nu în economia neagră, consideră ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Avem acum funcţia specifică de inspector antifraudă, care permite îmbunătăţirea structurii de control operativ în lupta împotriva evaziunii. În plus, asigurăm operaţionalizarea structurilor teritoriale judeţene care urmăresc combaterea activităţilor economice ilicite. Astfel, se vor putea desfăşura permanent, la orice oră, acţiuni de control la toate categoriile de contribuabili, indiferent de forma de organizare, dar şi în orice loc, indiferent de forma sub care se desfăşoară activităţi economice”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, au fost reorganizate atât Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a avea un cadru unitar al activităţii de colectare şi o organizare mai fluidă, cât şi Direcţia generală executări silite, pentru a accelara procedurile de valorificare a bunurilor confiscate şi intrate în proprietatea privată a statului.

Cum ia funcționarul ANAF o spagă corectă… ANAF Vâlcea controlează, soția încasează

„Acest amplu proces de reorganizare este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii, funcţionarea instituţiilor medicale, pensii, alocaţii, nu în economia neagră”, a subliniat Boloş.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a anunţat că Autoritatea Vamală Română a operaţionalizat un nou sistem, complet digital, care va permite o gestionare mai eficientă şi mai sigură a tranzitului de mărfuri.

„Aşadar, operatorii nu vor mai umbla cu hârtiile după ei. Acest nou sistem face tranzitul de mărfuri mai eficient şi mai sigur, reducând timpii de aşteptare la birourile vamale. Un aspect pe care nu suntem prea des obişnuiţi să îl auzim este că România nu doar că a implementat acest sistem, ci s-a clasat pe primul loc între statele membre UE, având cea mai mică rată de erori din blocul european”, a mai scris ministrul Finanţelor.

Potrivit unei hotărâri adoptate joi de Guvern, personalul ANAF şi al structurilor subordonate va fi suplimentat cu 220 de inspectori antifraudă.

„Măsura are în vedere dezvoltarea şi operaţionalizarea Sistemului naţional RO e-Sigiliu prin desfăşurarea mai multor activităţi de către inspectorii antifraudă. Sistemul RO e-Sigiliu va asigura respectarea trasabilităţii transporturilor rutiere de bunuri cu risc vamal şi fiscal pe teritoriul României şi va îmbunătăţi activitatea autorităţilor competente din administraţia centrală prin modernizarea şi adaptarea procedurilor şi metodelor de supraveghere vamală şi fiscală la realităţile actuale. Reformele preconizate prin implementarea Sistemului naţional RO e-Sigiliu sunt elaborate în acord cu PNRR”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Hotărârea mai vizează eliminarea competenţelor în domeniul vamal ce reveneau Direcţiei generale antifraudă fiscală, precum şi preluarea la nivel central a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi pierderea de către aceasta a personalităţii juridice. 

Articolul precedentWhatsapp vine cu schimbări masive la aplicația de mobil
Articolul următorCare sunt pacienții neasigurați care vor beneficia de analize gratuite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.