Ministrul Educației a anunțat cum se vor desfășura tezele și simulările în noul an școlar

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că tezele şi simulările se vor derula normal întrucât se doreşte ca noul an şcolar să decurgă normal.

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seară, la Digi24, că dorește ca în anul școlar 2021-2022 să se dea teze în mod normal, după ce atât în anul școlar trecut, cât și în semestrul al doilea din anul școlar 2019-2020, ele au fost suspendate din cauza pandemiei și a școlii online.

„În momentul de faţă, suspendarea tezelor a fost valabilă doar pentru anul trecut, deci, în momentul de față, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal. Mai mult decât atât, la (evaluări – n.r.) clasa a II-a, a IV-a a VI-a vrem corectarea informatizată şi corectarea datelor pe fiecare item, ca să avem o relevanţă şi să fie un instrument de decizie cu privire la porţiunile din materie în care trebuie intervenit mai puternic. Se vor da simulări, se vor da teze, vrem să se deruleze normal acest an”, a spus Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul a anunțat că admiterea la liceu se va da după aceleaşi reguli după ca şi anul acesta.

“Din punct de vedere al admiterii la liceu (…) nu va fi niciun fel de schimbare anul acesta. O schimbare necesită consultare, trebuie să fie anunţată cu cel puţin un an înainte, deci admiterea la liceu, în vara viitoare, se va da exact după aceleaşi reguli după care s-a dat şi anul acesta”, a precizat Cîmpeanu, joi, la Digi 24.

Ministrul Educaţiei a subliniat că examenul de Bacalaureat va rămâne neschimbat, iar un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară cel mai devreme în anul 2027.

„Un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară cel mai devreme în anul 2027, în cazul în care vom avea o lege prin care să agreăm acest lucru şi să înceapă în anul 2023, un elev de clasa a IX-a ştiind cum trebuie să se pregătească pentru un Bacalaureat care va fi diferit abia în anul 2027”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a mai anunțat că ședința de guvern de astăzi va fi una dedicată educației.

Calendarul examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională 2022 au fost publicate în Monitorul Oficial.

Articolul precedentANM anunță cum va fi vremea până la începutul lui octombrie!
Articolul următorCertificatul de atestare fiscală se va putea obține și online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.