Mii de oameni au fost prezenți și în acest an pe Muntele Găina, la Târgul de Fete, cea mai mare și mai cunoscută sărbătoare populară din România. Târgul are o vechime de sute de ani și este organizat anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).

Timp de două zile, în 20 și 21 iulie 2019, cei prezenți au avut parte de expoziții, spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare românești, concerte de muzică ușoară, focuri de artificii și petreceri în aer liber.

Târgul de Fete a debutat sâmbătă, la ora 13:00, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, cu expoziția de artă fotografică „Hai pe Muntele Găina” semnată Vasile Sârb și cursanții săi de la Clasa de artă fotografică din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

La ora 13:30 a avut loc etapa „Meșteșuguri tradiționale din Județul Alba” a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”.

Apoi a urmat de la ora 15:30 un spectacol folcloric extraordinar deschis de Tulnicăresele din Avram Iancu și în care au evoluat câștigătorii etapelor din acest an ale Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”: BIANCA ȘUȘMAN – solistul vocal al Județului Alba în anul 2019, Ansamblul folcloric ,,DOINA MUREȘULUI” din Ciugud – grupul vocal al Județului Alba în anul 2019, TRAIAN ZBUTEA – rapsodul popular al Județului Alba în anul 2019, ELENA POPIȚA – poetul popular al Județului Alba în anul 2019, Ansamblul folcloric din Stremț – dansul tradițional și obiceiul tradițional al Județului Alba în anul 2019, DUMITRU CERNAT – solistul instrumentist al Județului Alba în anul 2019, FLUIERAȘII DIN ȘUGAG – grupul instrumental al Județului Alba în anul 2019.

Programul a fost întregit de Ansamblul folcloric „Doina Aiudului” din Aiud, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan” din Teiuș și Ansamblul folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș.

Sâmbătă seara, Târgul de Fete a continuat pe Muntele Găina, unde de la ora 21:00 au avut loc recitaluri cu Gino & Band, Trupa COMPACT și DJ Harra cu animatoare. La ora 24:00 a început focul de artificii, iar petrecerea a continuat pe Muntele Găina până târziu în noapte cu discotecă în aer liber și focuri de tabără.

Duminică, Târgul de Fete a debutat la ora 10:00 cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde a avut loc o slujbă Te Deum și oficialitățile prezente la eveniment au depus coroane de flori.

Momentul solemn a fost accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba.

La ora 10:30 a fost deschis Târgul Național al Meșterilor Populari la care meșteri iscusiți și-au prezentat roadele muncii lor, respectiv obiecte tradiționale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani.

Programul a continuat cu un spectacol extraordinar de folclor deschis de Ansamblul Folcloric „Jidvei România” – Junii de la Jidvei și Fetele de la Jidvei și soliștii vocali: Iulia Șchiau, Ioana Agârbiceanu, Raluca Dulău, Cristina Todor, Ionela Răspop, Oana Marian, Daniela Popa, Andrei Ivănuș, Cătălin Rus, Iulia Banciu, Aurel Lupu, Alexandru Popescu, Dumitru Stroie, Cătălin Noja. Spectacolul va continua cu Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal, coregrafi Alexandra și Flaviu Mîrza, împreună cu soliştii vocali: Maria Filimon, Nicolae Plută, Floricica Moga, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț, Bogdan Toma, Leontina Fărcaș, Ciprian Roman, Traian Jurchela și Cornel Borza. În program a evoluat și Ansamblul Folcloric din Arad, Izabela Tomiță și Grupul vocal tradițional „Doruri Sibiene”.

În finalul spectacolului, Tudor și Nicolae Furdui Iancu au susținut un recital special alături de Grupul Instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este un brand al Județului Alba, dar și al României, fiind dovada vie a păstrării tradițiilor și obiceiurilor românești. Pe Muntele Găina se rescrie, an de an, povestea frumoasă a Târgului de Fete, cea mai mare și cea mai cunoscută sărbătoare populară românească.

Dacă în urmă cu sute de ani sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localitățile apropiate Muntelui Găina, să își revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii și chiar să se căsătorească, acum Târgul de Fete reprezintă modul în care ne arătăm respectul, conservăm și valorificăm obiceiurile tradiționale românești.

Târgul de Fete este așadar o invitație de a respecta și promova portul tradițional, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile noastre unice.”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Avram Iancu.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este pe drept cuvânt un brand al României, manifestarea fiind cunoscută ca și cea mai mare sărbătoare populară în aer liber.

Târgul se desfășoară atât în Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât și pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri, într-o zonă pitorească și perfectă pentru iubitorii de natură.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menționată prima dată în documente în 1816.

La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munții Apuseni pentru a face schimb de produse dar era și un prilej pentru întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinții.

Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea in cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul.

Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoții care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoțită de cântece și schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

Această manifestare etno-culturală a fost menționată prima dată în documente în 1816.

În decursul timpului la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalități importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezența căruia s-a sfințit „Crucea Iancului”.

Astăzi, Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care își dau concursul locuitorii din zona Munților Apuseni, din județele apropiate și chiar din ținuturi mai îndepărtate ale țării.

Târgul de Fete se organizează, la fel ca și în vechime, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.

Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanților care durează până spre seară.

Începând din 2006 Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba și are ca slogan chemarea: „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”