Miercuri începe imunizarea personalului din Educație

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul Guvernului, că, începând de miercuri, personalalul din Educație va avea avea prioritate în cadrul campaniei de vaccinare din România. Etapa adresată personalului din învățământ ar trebui să dureze între 7 și 10 zile, urmând să se încheie pe data de 10 martie. În această perioadă, se estimează că aproximativ 60.000 de persoane din acest domeniu vor primi prima doză ser.

Mâine (miercuri, n.r.) începe campania și se încheie pe 10 martie. Vorbim despre prima dozăSe estimează un număr de 60.000 persoane care ar urma să fie vaccinateDeja 42.000 persoane au fost vaccinate, iar 128.000 de persoane sunt programate pentru a se imuniza”, a afirmat Gheorghiță.

Potrivit coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, imunizarea se va desfășura după următorul calendar: miercuri va începe în 23 de județele ale țării, plus municipiul București, urmând ca, de joi, să continue în 14 județe, din 26 februarie, în 2 județe, și pe 1 martie, ultimele 3 județe.

În ceea ce privește tipurile de vaccin care vor fi folosite, vorbim despre serul de la AstraZeneca pentru persoanele cu vârstă de până la 55 ani, inclusiv, și de Pfizer/BioNTech – pentru persoanele cu vârstă peste 55 de ani, cu excepția celor care au o contraindicație în acest sens.

Medicul a precizat că modalitatea de programare și de derulare a activităților de vaccinare a fost transpusă „într-o instrucțiune”, care deja a fost transmisă către fiecare județ, către Direcțiile de Sănătate Publică și, de asemenea, către Ministerul Educației încă din cursul zilei precedente.

Programarea se va face, astfel, după o altă modalitate, și nu pe platforma națională de programare. Listele centralizate de către unitățile de învățământ vor fi trimise către Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) și de acolo vor merge mai departe către DSP-uri.

„Direcțiile de Sănătate Publică, în funcție de capacitatea cabinetelor de vaccinare și de perioada pe care am propus-o pentru derularea activității de vaccinare, efectuează programarea persoanelor respective, iar beneficiarii vor fi anunțați prin grija Inspectoratelor școlare și a conducătorilor unităților de învățământ”, a mai spus Gheorghiță, potrivit realitatea.net

Cât privește centrele în care se va efectua vaccinarea personalului din Educație, acestea aparțin în mare parte de Ministerul Educației, conform lui Valeriu Gheorghiță.

În București, spre exemplu, au fost deschise încă 22 centre de vaccinare în incinta celui de la Romexpo, cu fluxuri de vaccinare separate. Dintre acestea, 16 vor fi destinate vaccinării cu serul AstraZenca, iar 6 pentru Pfizer/BioNTech.

 
Articolul precedentRaport INSP: Noua tulpină SARS-CoV-2 din Marea Britanie circulă deja în jumătate dintre județele țării!
Articolul următorPercheziții în cazul unei grupări de traficanți de etnobotanice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.