Învierea Domnului este sărbătoarea luminoasă a creştinătăţii care ne încredinţează, peste veacuri, că păcatul a fost şters, moartea a fost învinsă şi diavolul a fost înfrânt. Din zorii acelei Duminici memorabile, când mormântul lui Iisus de la poalele Golgotei rămâne gol, avem certitudinea că, atunci când pelerinajul nostru prin „valea plângerii” se va încheia, noi vom merge acasă. Da, vom pleca în „casa Tatălui”, fiindcă „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. Credem cu fermitate că dincolo de graniţa mormântului Îl vom întâlni pe Dumnezeiescul Răscumpărător Care ne spune chiar acum: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ”; „Pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi”.
Din nefericire, praznicul Sfintelor Paşti din acest an este stigmatizat de o perfidă epidemie care curmă vieţi omeneşti şi ne plasează pe toţi într-o izolare îngemănată cu suferinţa şi zbuciumul. Dar se cuvine ca o astfel de criză s-o înfruntăm ancorându-ne speranţa în Hristos Cel Care, părăsindu-Şi mormântul, S-a arătat Apostolilor, baricadaţi de frica iudeilor, şi le-a zis: „Pace vouă!”. El intră şi acum prin uşile noastre închise sau încuiate şi ne spune, ca oarecând acelor femei purtătoare de mir: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi!”. Şi eu vă asigur că întunericul din jurul nostru se va risipi şi piatra grea ce ne apasă inimile se va sfărâma. Totodată, vă adresez salutul pascal: Hristos a înviat! şi doresc mult ca pacea şi bucuria Învierii să vă umple sufletele şi casele!
