Măsura 3 va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare. OUG care se află pe masa premierului Cîțu

 Proiectul de OUG care permite mutarea banilor de pe Măsura 3, din cauza blocării ei în urma suspiciunilor de fraudare, spre Măsura 2, intră la aprobare în ședința Guvernului.

Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment.

Proiectul de OUG, inițiat de Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), poate fi consultat la această adresă web: https://mfe.gov.ro/modificare-oug-130-forma-revizuita.

În cadrul Măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5,25 miliarde de lei, din care 16.823 au fost deja admise. Fondurile pentru Măsura 2 au fost majorate cu 500 de milioane de euro fără acoperire anul trecut. Anul acesta MEAT a reușit să realoce o parte din fonduri astfel încât numărul cererilor finanțate să ajungă până la numărul de registru unic electronic (RUE) 9.633. În urma transferului de fonduri permis de această OUG, estimarea este că se va ajunge cu plățile la RUE 17.000.

Lista cu situația la zi a cererilor de finanțare pe Măsura 2 poate fi consultată aici.

Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT – EU. Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale in rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii curente nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi.

Articolul precedentRadiografia Smart City în România în 2021: 860 de proiecte, în 124 de orașe! Cine conduce clasamentul
Articolul următor15 iunie 2021, data limită până la care se pot depune declarațiile de avere și de interese anuale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.