„Măcelarul Ceceniei”, priviri ațintite către România: „Ucraina nu va rămâne cu nimic”

Generalul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către alți lideri ai armatei ruse, afirmă că România va încerca să exercite influență în Ucraina după înfrângerea sa de către forțele armate ale Moscovei.

Generalul a făcut un șir de declarații în cadrul unei emisiuni la unul dintre canalele de propagandă. Acesta spune că forțele Moscovei sunt invidia întregii lumi. 

„În afara granițelor țării noastre, indiferent de naționalitate, acea persoană este un rus. Bărbatul rus colectiv trebuie să fie pregătit să își apere patria mamă, mereu. Au fost multe războaie. Acest conglomerat de etnii și multe alte exemple de calități umane au format fundația armatelor ruse”, a spus generalul Vladimir Șamanov. 

Șamanov a ținut să aducă laude armatei rusești și a spus că superiotatea acesteia este recunoscută la nivel mondial. Generalul a mai spus că, pentru a crea condiții normale în Ucraina este nevoie de 20-40 de ani și schimbarea uneia sau a două generații. 

„Nu cunoaștem starea mentală viitoare a populației sau relațiile viitoare cu țările învecinate care cu siguranță vor încerca să exercite influență. În primul rând, mă refer la Polonia, țările baltice într-o anumită măsură, România într-o măsură”, a mai spus acesta.

„În al doilea rând, este vorba despre o denazificare care va avea loc simultan cu formarea guvernului ucrainean care nu a fost pătat de acești neonaziști. Acest lucru va fi greu de îndeplinit”, a completat generalul.

Șamanov a spus că Ucraina trebuie să fie sub controlul Rusiei pentru a-și îndeplini obiectivele și că urmează o perioadă îndelungată până când vor fi singurii prezenți în Ucraina fiindcă există necesitatea unei demilitarizări complete și aceasta nu este o treabă simplă.

„Când războiul se încheie, Ucraina nu va mai rămâne cu nimic”, a spus generalul.

În vârstă de 65 de ani, Șamanov s-a retras din serviciul activ al forțelor armate ruse în 2016, după care a devenit președinte al Comisiei de apărare din Duma de Stat, funcție pe care a ocupat-o până în luna octombrie a anului trecut. El a comandat trupe rusești în ambele războaie cecene, perioadă în care s-a remarcat prin brutalitatea sa. 

Articolul precedentCâte cazuri de COVID-19, au fost depistate în Alba în ultimele 24 de ore
Articolul următorFost spion KGB: Putin a spălat creierul rușilor timp de 22 de ani – PLANUL ASCUNS al liderului de la Kremlin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.