Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a declarat, miercuri, în favoarea pregătirii PNDL 3, instrument de finanțare pentru comunitățile locale, în vederea realizării de proiecte de apă și canalizare, drumuri, gaze sau energie electrică.

 

Programul a ajuns deja la ediția a doua și reprezintă una dintre cele mai importante pârghii financiare pentru edili. 

„Eu sunt în legătură cu realitatea din teren. De peste trei luni de zile, le spun colegilor din partid și din coaliție că trebuie să pregătim viitorul PNDL. Acum știm ce se poate finanța din PNRR, știm foarte clar pe POR ce se poate finanța și, în mod evident, orice alte investiții, în mod special drumuri, gaz, apă, canal, o comunitate ca să se dezvolte are nevoie de această infrastructură. Ce nu putem finanța cu fonduri europene prindem în PNDL”, a declarat Ludovic Orban.

„Este o necesitate lansarea unui nou PNDL, PNDL 3, pentru ca toate comunitățile locale, în special cele sărace, ca să aibă o șansă la dezvoltare, au nevoie de infrastructură, că nu vine nimeni să investească într-o comunitate unde nu ai curent electric, apă, asfalt, gaz”, a mai spus Orban.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here