Liderul organizației teroriste Al-Qaida a fost ucis agenții CIA ai Statele Unite. Informația a fost făcută publică de Joe Biden care a declarat că „s-a făcut dreptate!”. Acesta era considerat „creierul” din spatele atentatelor din 11 septembrie 2001. Eliminarea lui Ayman al-Zawahiri are loc la 11 ani de la moartea lui Osama Bin Laden.
Egipteanul Ayman al-Zawahiri a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în Afganistan în urma unui atac cu drona la Kabul. Agenții CIA l-au informat pe președintele Statelor Unite că operațiunea antiteroristă a avut succes, iar atacul aerian l-a vizat doar pe liderul Al-Qaida și că nu a existat nicio altă victimă.
„Sâmbătă, la ordinele mele, Statele Unite au coordonat cu succes un atac aerian la Kabul, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri. El era mâna dreaptă a lui Bin Laden. Era cu el tot timpul și era numărul doi din atentatul terorist din 11 septembrie 2001. Zeci de ani a fost creierul din spatele atentatelor împotriva americanilor. Acum s-a făcut dreptate şi acest terorist nu mai este”, a declarat președintele SUA.
Ayman Al-Zawahiri era unul dintre cei mai căutați teroriști din lume. Statele Unite ofereau o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru cine ajuta la localizarea lui.
Ayman Al-Zawahiri era fost considerat creierul din spatele operațiunii teroriste din 11 septembrie de la New York. Aproape 3.000 de oameni au murit atunci, după ce Turnurile Gemene au fost distruse de cele două avioane deturnate de teroriști.
În weekend, ministrul afgan de Interne a negat informațiile despre atacul cu drone din Kabul și a spus doar că o rachetă a lovit „o casă goală” din Capitală.
Două rachete Hellfire au fost trase cu drona fără vreun militar american pe teren. Liderul Al-Qaida a fost monitorizat mai mult timp, până când agenții CIA au confirmat prezența lui pe balconul clădirii bombardate.
Prezenţa lui al-Zawahiri la Kabul este, de asemenea, o „încălcare clară” a acordurilor încheiate la Doha în 2020 cu talibanii, care au preluat conducerea guvernului din Afganistan și care s-au angajat să nu găzduiască membrii Al-Qaida pe teritoriul lor. Tot în 2020 a fost ucis și numărul doi al grupării teroriste – Abdullah Ahmed, de către serviciile secrete israeliene în colaborare cu americanii.