Legea care permite accesul cetățenilor pe terenurile de sport în afara orarului școlar, adoptată de Parlament

Legea care permite accesul cetățenilor în bazele sportive ale unităților de învățământ după încheierea orelor de curs a fost adoptată de Parlamentul României și merge acum la promulgare. Autoritățile publice locale vor avea datoria ca regulamentele și condițiile impuse de lege să fie respectate.

În lege se specifică că terenurile de sport și bazele sportive pot fi puse la dispoziția cetățenilor în mod gratuit sau contracost. Copiii și tinerii de peste 18 ani care frecventează cursurile liceelor sau școlilor profesionalevor avea acces gratuit în aceste baze sportive.

“Bazele și instalațiile sportive proprii pot fi puse la dispoziție, gratuit sau cu plată, comunităților locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligația respectării desfășurării normale a programelor și activităților de învățământ și ale cluburilor sportive școlare și universitare, precum și a regulamentelor de acces și utilizare a acestora”.

Prin legea adoptată astăzi de Parlament și care va merge la promulgare se specifică ca,, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare, toate unitățile de învățământ să elaboreze și să introducă regulamente și orare de funcționare, plus modul de utilizare ale acestor spații.

“În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învățământ vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare al spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare și le vor afișa la exterior într-un loc vizibil, precum și pe pagina de internet, acolo unde este cazul”.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentBărbat amendat cu 30.000 de lei, după ce polițiștii au confundat un aparat pentru detectarea firelor electrice cu un detector de metale. Ce s-a întâmplat cu amenda
Articolul următorAccident rutier pe DN74. Implicate un autocamion și un autoturism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.