În parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Cercul Militar Alba Iulia organizează sâmbătă, 20 octombrie 2018, începând cu ora 10, la Museikon, lansarea volumului „Jurnal de război”, un volum coordonat de scriitorul argeșean Dan Drăgoi.
Este o carte document care spune istoria a două jurnale de front, în care autorii sunt doi militari ai Armatei Române implicați în luptele pentru reîntregirea României din Primul Război Mondial.
Experiența prin care trec protagoniștii reprezintă nu numai o mărturie istorică, dar și fapte care nu au ajuns până astazi în paginile unei cărți, pentru a oferi file din istoria reală a poporului român.
Cei doi militari, Nicolae Șuță a luptat pe front în perioada martie 1917 – ianuarie 1918 și Gheoghe Bădescu, august 1916 – august 1918, descriu separat experiențele dramatice și momentele înălțătoare prin care au trecut.
Martorii ale unora dintre cele mai importante momente din timpul războiului, jurnalele cuprind drama din spatele frontului.
De la dorul de casă, la pierderea apropiaților, până la sacrificiul suprem.
Evenimentul, aflat sub egida Centenarului, prezintă o retrăire a unei file de istorie autentică românească, prin cele două mărturii din tranșeele reîntregirii României.