La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat pe timp de vară – Cei mai mulți oameni nu respectă recomandările și riscă să se îmbolnăvească

La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat – Există câteva reguli simple atunci când utilizăm aerul condiționat, însă cei mai mulți nu le respectă.

La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat. Aparatele de aer condiţionat trebuie verificate şi curâţate anual, iar temperatura trebuie setată cu cel mult 10°C sub cea din exterior pentru pentru a ne proteja sănătatea pe timpul verii, recomandă specialiștii.

“Deşi folosirea unui aparat de aer condiţionat nu poate cauza răceala, aceasta fiind contractată doar ca urmare a prezenţei unui virus, un aparat de aer condiţionat utilizat sau întreţinut în mod necorespunzător poate cauza simptome similare unei răceli sau chiar alergii”, explică un specialist.

Pe lângă întreţinerea periodică, care presupune curăţirea componentelor interne ale aparatului de aer condiţionat şi preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor, trebuie evitată setarea aparatului de aer condiţionat la temperaturi prea joase.

Potrivit standardelor internaţionale, nu este recomandată setarea unui aparat de aer condiţionat sub 25 °C şi nici la o temperatură cu peste 6 °C sub cea de la exterior.

Temperaturile mai mici reduc umiditatea la interior, ceea ce determină uscarea membranelor din nas şi gât, iar acest lucru poate cauza simptome similare unei răceli.

În zilele caniculare, diferenţa poate creşte, dar nu peste 10 °C, pentru a evita efectul de şoc termic cauzat de diferenţele mari de temperatură atunci când este realizată trecerea de la un ambient rece la unul foarte cald şi invers.

Articolul precedentHidratează-te bine pe caniculă! Câți litri de apă trebuie să consumăm, când este cald afară
Articolul următor7 boli pe care le poți lua de la animalul tău de companie. La ce trebuie să fii atent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.