Când toată lumea încearcă să se ferească din calea noului tip de virus, există o categorie profesională care îl confruntă direct, cu toate riscurile aferente. Aceștia sunt asistenții medicali comunitari și școlari din Alba, despre care se vorbește destul de puțin în general și nedrept de puțin în aceste zile. Angajați ai primăriilor și sub coordonarea directă a Direcției pentru Sănătate Publică – DSP Alba, asistenții medicali comunitari și școlari au format echipe care au fost avangarda medicală în lupta cu coronavirusul. Zile și nopți în șir departe de familii, multe ore peste programul obișnuit de lucru, risc real de îmbolnăvire în urma contactului direct cu persoanele carantinate sosite din zonele roșii ale lumii, sunt doar câteva dintre sacrificiile făcute de ei în această perioadă.
Mărturiile Andreei, Teodorei și Alidei (de la stânga la dreapta în foto) implicate direct în procesul de izolare și carantinare, alături de ceilalți colegi asistenți medicali comunitari din tot județul Alba, sunt grăitoare, emoționante și în același timp reprezentative. Mesajul lor este: dacă noi am putut să facem aceste sacrificii, dacă am acceptat această misiune militărește, ne-am echipat și am plecat pe ”front” fără să știm pentru cât timp dar perfect conștiente de riscul uriaș la care urmam să fim expuse, și voi mai puteți rămâne în casă încă 3 săptămâni!
Andreea Sonica, asistent medical școlar: ”Nici nu mai știu să vă spun exact data când și cum am început pentru că totul a venit ca un tăvălug. Am fost sunată și mi s-a spus că în 10 minute trebuie să mă prezint să ajut la carantinările persoanelor venite dinafară, exact ca la Armată. Mi-a fost atât de teamă la început pentru că nu se știau prea multe lucruri și se vehiculau tot felul de știri și statistici despre acest virus, mi-a fost atât de teamă încât în prima noapte după ce am aflat că voi fi inclusă în acest proces de carantinare a persoanelor potențial infectat cu noul virus, am auzit telefonul sunând de zeci de ori deși el nu a sunat niciodată. Apoi au început să sosească persoanele care trebuiau carantinate în spații speciale și am participat la acestea, fiind cazată alături de ele. Practic acolo am lucrat non-stop, locuiam în hotel alături de carantinați și împreună cu o altă colegă ne-am ocupat de zeci de oameni. Am pierdut noțiunea timpului, nici nu mai știu câte zile am petrecut acolo sau câte ore dormeam pe noapte. Știu doar că noi mâncam piureul rece, în timp ce unele persoane carantinate se plângeau de mâncare sau de cafea. Cel mai tare m-am temut de reacțiile acelor persoane reclacitrante care nu înțelegeau sau nu voiau să intre în carantină, și au fost tot felul de situații. E adevărat că la ușa hotelului erau tot timpul polițiști și jandarmi, dar noi asistentele eram singure cu ei în hotel. Nu mai știam dacă e zi sau noapte. Când suna telefonul, la orice oră din zi și noapte, trebuia să mă echipez cu acel costum de protecție și să răspundem solicitărilor carantinaților. În final, am ajuns la așa un grad de epuizare încât am fost în pragul leșinului.”
Teodora Hoca, asistent medical comunitar: ”Am început cu izolările încă din 27 februarie. Țin minte că m-a sunat șefa noastră, într-o seară pe la ora 22.00 și m-a întrebat dacă dorm. În acea noapte am și plecat împreună pe teren, undeva spre miezul nopții, ca să izolăm o domnișoară despre care aveam informații că s-ar fi întâlnit cu iubitul ei aflat deja în izolare. Într-o altă noapte a trebuit să mergem la o solicitare, pentru că un șofer de TIR în loc să se autoizoleze la domiciliu s-a dus într-un bar și a trebuit să-i izolăm pe toți cu care intrase în contact. Au fost multe nopți albe în această perioadă. Cel mai solicitant mi s-a părut din punct de vedere al sănătății. Deși sunt operată de două ori pe coloană, cu tije și șuruburi, nu am dat înapoi și am stat zi și noapte la serviciu, fără zi liberă. Eu cred că am cele mai multe ore muncite din toată echipa și n-am zis nicio clipă că nu vreau să merg. Am avut mare noroc că alături de noi le-am avut pe doamna Delia Cristescu și pe doamna doctor Paula Iordache, care ne-au ajutat și ne-au încurajat”.
Alida Blendea, asistent medical comunitar: ”Am început activitatea de izolare încă din data de 27 februarie, încă de când au venit primele autocare cu elevii Liceului de Arte Regina Maria. Atunci a începutul totul și nu știam prea bine ce se întâmplă și nici la ce să ne așteptăm. Ca să-mi protejez fetița în vârstă de 9 ani, am trimis-o la părinții mei la țară. Cel mai mare sacrificiu pe care l-am făcut în această perioadă a fost să nu-mi mai văd copilul timp de 7 săptămâni. Vorbeam cu ea la telefon și îmi zicea: mami, am nevoie de tine, iar mie mi se rupea sufletul, dar știam că e mai bine să nu intrăm în contact. În tot acest timp eram cu gândul și la tatăl meu bolnav de cancer și de care, de asemenea, nu m-am mai putut apropia să-i fac injecțiile de care avea nevoie. Munca din această perioadă a fost una istovitoare. Cot la cot cu polițiștii care ne-au însoțit a trebuit să mergem la sute de adrese să facem procedurile de izolare, dar au fost și unii care n-au vrut să se conformeze și au aruncat cu hârtiile după noi. Acum lucrurile s-au mai relaxat puțin iar duminică am adus-o și pe fetița mea acasă”.
Direcția pentru Sănătate Publică – DSP Alba dorește să le mulțumească tuturor asistenților comunitari și școlari din Alba pentru curaj, implicare și exemplul dat tuturor. Dacă nu mai rezistăm trei săptămâni în case, lupta lor pentru sănătate, pentru viața tuturor celor din jurul nostru, ar fi zădărnicită!
