Iubitul violent din Blaj, arestat preventiv

Tânărul din Blaj, cercetat pentru violență în familie, va fi cercetat în stare de arest preventiv. Acesta și-ar fi agresat concubina.

Un tânăr de 27 de ani, din Blaj a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

La data 18 martie 2021, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, pentru violență în familie și a emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă d 30 de zile. 

În după amiaza zilei de 11 martie 2021, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată, de către o persoană care nu a dorit să-și decline identitatea, cu privire la faptul că, la un imobil din municipiu are loc un conflict între membrii unei familii. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, un tânăr de 27 de ani, din Blaj, și-ar fi lovit cu pumnii concubina, o  tânără de 24 de ani.

Față de bărbat, a fost întocmit un dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedent19 pietoni amendați în Aiud
Articolul următorSubstanțe periculoase confiscate în urma unor percheziții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.