Ioan Marius Țăgean, a obținut o medalie de argint la Campionatul Național de Box – Seniori, la categoria semigrea (81 de kilograme).
Sportivul legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia l-a învins în semifinale pe Samuel Cânța de la CSM Timișoara prin technical knockout (TKO) în repriza a treia.
Ioan Marius Țăgean a pierdut în finală, în fața campionului mondial și european la tineret, proaspăt vicecampion la seniori, Andrei Paul Arădoaie, legitimat la Dinamo București.
”Este un rezultat foarte bun pentru sportivul nostru, care se află la primul campionat la seniori. Marius e un sportiv de perspectivă, elev în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv, cu rezultate bune chiar dacă a început boxul mai târziu”, a spus antrenorul său, Nicolae Paștiu.
70 de sportivi din țară au participat în perioada 25-30 noiembrie la Campionatul Național de Box de la Iași. Ioan Marius Țăgean a boxat joi.
”Satisfacția noastră este că încheiem anul cu un număr de medalii mai mare decât anul trecut. Secția de box a înregistrat progrese vizibile privind pregătirea și rezultatele. Asta ne bucură”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.
La secția de box a clubului sunt, în prezent, legitimați 25 de sportivi, iar antrenamentele se fac în sala Nicolae Lincă din Alba Iulia.
Comments are closed.