S-a terminat cu hoția pădurarilor specializați în afaceri cu lemn de foc – este mesajul ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.
” Lemnul de foc s-a vândut undeva între 180 de lei și 220 de lei metrul, atenție, când ajunge acasă la cetățean, ba e 500 de lei, ba prin sud e vreo 700 de lei. Domne dar nu se poate din depozit de la 180, 220 la 500, 700 de lei, știți care era problema, problema este că o parte dintre pădurari, nu toți, au dezvoltat o infrastructură de transport, prin care se duce la cetățean și spune, rezolv eu, îți aduc eu lemne acasă. Și se duce ia în numele acelei persoane de la rampă cu 180 de lei și zice îmi pare rău e 500 de lei, numai cu atât ți-l pot aduce.” – a spus Ioan Deneș la Alba Iulia într-o întâlnire cu primarii din județul Alba.
Deși ministrul susține că există o problemă în sistem legată de jecmănirea cetățeanului, pădurarii cedează isteric când sunt criticați.
Este și cazul șefului de Ocol de la Alba Iulia, Ioan Lupșe, care nici în ruptul capului nu acceptă că știm adevărul despre această infrastructură de tip mafiot pe care a dezvoltat-o cu ajutorul funcției pe care o ocupă, interimar, fiind până la această oră.
Așa cum am mai prezentat, este cel puțin inacceptabil ca în condițiile în care România se confruntă cu o problemă în cazul lemnelor de foc, nu că ar fi, și pentru că pădurarii s-au organizat într-un sistem în care nu permit oamenilor să se atingă de ele, de la Ocolul Silvic Alba Iulia și Ocolul Silvic Abrud mai bine de 600 de MAȘINI de lemne să fie duse de două persoane, coincidență, apropiate interimarului de la Ocolul Silvic Alba Iulia. 600 de mașini, imaginați-vă că acest om nu este un MAFIOT. Este doar mânuța cu care șeful Direcției Silvice Alba își face treburile.
600 de mașini de lemn vândute în numele unor oameni care probabil nici nu știu că au achiziționat acest material. Vă imaginați unde poate să ducă ipocrizia? Sunt atât de bine acoperiți încât organele de cercetare penală nu se pot atinge de domniile lor. Dar fac afaceri în numele cetățenilor acestui județ.
Am mai prezentat faptul că în perioada 2016- 2018 de la Ocolul Silvic Alba Iulia și Ocolul Silvic Abrud doar două persoane au reușit să care peste 550 de mașini cu lemne. Din documente reiese că Achim F. și Tomuș T., în doi ani de zile au achiziționat de la OS – rile menționate material lemnos, fiind transportat cu mașinile AB.06. AFE, AB.08. AFE și NT.24. SCL și comercializat pe raza județului Alba, încălcând astfel mai multe articole din regulamentul de valorificare a masei lemnoase din Fondul Forestier proprietate publică.
De menționat ar fi că Achim F. este finul Ocolului Silvic Alba Iulia, Lupșe Ioan iar Tomuș T. este socrul lui Achim. Deci am putea spune că vorbim despre o afacere în familie cel mai probabil sub oblăduirea boss-ului de la Direcția Silvică, Gheorghe Dan Boariu, un apropiat al nașului Lupșe Ioan.
Vorbim aici de material lemnos care figurează în documente dar sunt cazuri în care cei doi au fost prinși transportând lemne fără documente de proveniență iar marfa le-a fost confiscată. Ne întrebăm oare câte astfel de transporturi au putut să aibe loc sau câte transporturi se făceau cu un aviz. Nu credem că vom primi vreodată răspuns la astfel de curiozități.
Peste 550 de mașini cu material lemnos transportat ” în familie” în doar doi ani de zile