Interviu de excepție marca Realitatea PLUS: Legătura dintre curentele neomarxiste și consumul de droguri. Cine sunt cei care atacă valorile familiei tradiționale

Noile ideologii și drogurile amenință să smulgă din rădăcini valorile și principiile morale cu care am crescut. Randy Yaloz, președintele structurii Republicanii de Pretutindeni, venit în România la invitația Alexandrei Păcuraru, a tras un semnal de alarmă cu privire la viitorul sumbru care se conturează la orizont. 

Formele radicale și accelerate de dezumanizare la care sunt supuși tinerii îi fac din ce în ce mai vulnerabili. Adolescenții își pierd spiritul critic, iar curentele neomarxiste care bântuie întreaga planetă îi prind în capcană. Rețelele de socializare devin unelte împotriva familiei, iar drogurile nu fac decât să susțină și să accentueze acest dezastru. 

Un semnal de alarmă a fost tras de către Randy Yaloz, președintele Republicanilor de Pretutindeni, în ceea ce privește o tendință în creștere a neomarxismului, pe care el o compară cu o continuare a comunismului. Yaloz susține că neomarxismul este o nouă formă a comunismului și se întreabă de ce această ideologie este susținută în mod atât de vehement.

„Asistăm la un fel de continuare a comunismului cu neomarxismul.  Neomarxismul este astăzi o nouă formă a comunismului. De ce credeți că îl susțin atât de mult? China promovează această agendă în Statele Unite, au susținut-o și fac asta pentru că ei știu că va distruge America și Europa”, a spus președintele Republicanilor de Pretutindeni.   

Potrivit președintelui Republicanilor de Pretutindeni, China promovează activ această agendă în Statele Unite, cu scopul de a distruge America și Europa. În sprijinul afirmațiilor sale, el menționează diferența clară între conținutul de pe TikTok-ul chinezesc comparativ cu cel din SUA și Europa. Potrivit republicanului american, platforma chineză este folosită ca o unealtă împotriva Americii și a tinerilor, afectând noile generații.

„Așadar, știm prea bine. Atunci când te uiți la TikTok-ul din China, nu are conținut similar (n.r. cu cel din SUA și Europa). Au programe educaționale, nu au aceleași prostii ca aici. Se vede clar cum TikTok este folosit ca o unealtă împotriva Americii și tinerilor, a noilor generații. Știm că ne va afecta”, a spus politicianul american.

În fața acestor provocări, Yaloz îndeamnă la educație și dezvoltarea gândirii critice, în special în rândul familiilor române. El încurajează părinții să le arate copiilor lor contradicțiile și să le evidențieze problema neomarxismului. 

„Așadar, la nivelul familiei, românii și noi toți trebuie să ne educăm copiii pentru a avea gândire critică.Arătați-le contradicțiile! Arătați-le că este o problemă!”, a mai spus Randy Yaloz.

Ideologia woke, care face referire la termenul englezesc pentru „trezire”, invită la răsturnarea ordinii și normelor actuale din societate. Woke promovează desființarea organizării sociale bazate pe merit, iar un element definitoriu este atitudinea antifamilie, potrivit specialiștilor.

Randy Yaloz a mai vorbit și despre direcția periculoasă în care familia tradițională este tot mai puțin acceptată. El menționează că în America are loc o mișcare de retragere a ideologiei „woke”, cu efecte și legislație asociată. Acesta se bazează pe un studiu universitar pe care l-a discutat în cadrul unei conferințe la Paris. Conform rezultatelor, oamenii din America devin tot mai critici față de această ideologie și chiar se opun ei. 

„Ne împing în această direcție în care familia tradițională nu mai este acceptată. Din nou, puteți să vă uitați la ce se întâmplă în America. Am făcut o conferință despre asta. Foarte foarte interesant este că există un raport, pot să vi-l trimit. Mișcarea woke a dat înapoi. A fost un studiu universitar despre care am vorbit la o conferință în Paris. Rezultatele spun că mișcarea woke, efectele acesteia și legislația aferentă fac un pas înapoi. În America, oamenii se întorc împotriva acestei ideologii”, a mai spus Randy Yaloz.

Politicianul american subliniază importanța valorilor tradiționale în fața acestei lupte continue. El aduce în discuție conceptul de „Revoluție Culturală”, care își propune să distrugă valorile tradiționale. Președintele Republicanilor de Pretutindeni argumentează că familia joacă un rol crucial în dezvoltarea unei gândiri critice la nivel individual. Familia construiește fundația și transmite valori solide către individ. Dacă structura familiei și tradiția sunt distruse, atunci controlul asupra indivizilor este mai ușor de realizat. Tinerii nu vor mai fi capabili să lupte și să pună întrebări, ceea ce duce în cele din urmă la pierderea libertății presei. În ideologia „woke”, apare un sentiment de frică de a exprima opinii diferite.

„Valorile tradiționale au fost mereu subiectul unei lupte. Împotriva lor este Revoluția Culturală despre care vorbeam. Se vrea distrugerea valorilor tradiționale. De ce ai vrea să distrugi familia? Dacă distrugi familia, oamenii nu mai au gândire critică. Familia este cea care construiește persoana pentru a avea un fundament și valori solide. Dacă distrugi structura familiei, tradiția. De fapt, familia este primul grup social. După aceea vin grupurile mai mari precum orașul sau țara. Dacă distrugi familia, ce faci? Controlezi totul. Nu mai ai tineri care să lupte și să pună întrebări. Dispare libertatea presei. În ideologia woke, apare frica de a spune ceva”, a avertizat Randy Yaloz.

Președintele Republicanilor de Pretutindeni a pus în discuție un alt pericol cu care se confruntă societatea actuală: problema drogurilor. El afirmă că mișcarea „woke” încurajează oamenii să consume diverse tipuri de droguri și să devină dependenți. Ca rezultat, aceștia nu vor putea să se comporte normal sau să aibă grijă de ei înșiși.

„Un alt pericol cu care se confruntă societatea, găsesc asta și în societatea americană…este problema drogurilor. Îi încurajează pe oameni să ia tot felul de droguri, să fie dependenți.  Nu vor fi capabili, ca adulți, să se comporte normal, să-și poarte de grijă.  Problema mișcării woke este legată de droguri”, a spus politicianul republican.

Potrivit lui Yaloz, există o conexiune între problema utilizării drogurilor și mișcarea „woke”. El susține că China este principalul producător de droguri și folosește Mexicul și cartelurile pentru a le introduce în America, profitând de frontierele deschise. Yaloz aduce în discuție și numărul mare de decese în Statele Unite cauzate de fentanil, substanță periculoasă. El critică faptul că autoritățile nu iau măsuri suficiente pentru a combate această problemă și permit intrarea fentanilului în țară. Potrivit spuselor sale, un milion de tineri americani mor în fiecare an din cauza politicii privind drogurile.

„China este cea mai mare producătoare de droguri. Se folosesc de Mexic și de carteluri pentru a aduce droguri în America. Granițele le sunt deschise. Știți câte decese sunt în SUA în fiecare an din cauza fentanilului? Nu fac nimic în legătură cu asta. Ei permit ca fentanilul să intre în Statele Unite. Fentanilul omoară un milion de oameni în fiecare an. Un milion de americani tineri mor din cauza politicii privind drogurile. Chinezii le aduc, americanii le permit. Distrug americanii, toate orașele și permit drogurilor să nimicească tânăra generație”, a conchis Randy Yaloz.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea 20 ianuarie. Ger și ninsori viscolite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.