Inscripționare greșită pe mașina Poliției Locale Sebeș

Pe un site de socializare au apărut poze cu o mașină a Poliţiei Locale Sebeş inscripționată greșit.

Din denumirea instituției lipsește un „i”, pe aceasta fiind scris „Polția Locală Sebeș”.

Municipiul Sebeș face precizarea că autoturismul inscripționat greșit nu face parte din dotarea Poliției Locale a Municipiului Sebeș și nici nu a fost utilizat în niciun fel de activitate specifică acestei instituții.

Municipiul Sebeș are în curs achiziționarea unui autoturism Euro 6, destinat Poliției Locale Sebeș, care trebuia să fie livrat, conform caietului de sarcini, dotat cu sisteme corespunzătoare de iluminare, sonorizare și inscripționat.

La momentul recepției de către reprezentanții Poliției Locale Sebeș, marți, 18 septembrie 2018, au fost constate erorile de inscripționare, prin urmare documentele de recepție nu au fost semnate, iar plata nu a fost efectuată.

Societatea care a efectuat inscripționarea a transmis o scrisoare prin care recunoaște greșeala materială, dă asigurări că va fi remediată în cel mai scurt timp posibil și transmite scuze pentru problemele apărute.

Această greșeală aparținând unor furnizori privați aduce un prejudiciu de imagine Municipiului Sebeș și instituțiilor publice locale.„, se arată într-un comunicat primit de la primăria municipiului Sebeș

Articolul precedentImagini incredibile pe străzile din Alba iulia. Șofer oprit cu forța în trafic!
Articolul următorA furat geanta din carucior și a ajuns în arest

Comments are closed.