I-a luat cu forța telefonul mobil al soției. Bărbatul riscă să ajungă la închisoare

Un bărbat din Blaj, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, a fost reținut de polițiști. Din cercetări a rezultat și că i-ar fi sustras soției sale telefonul mobil.

La data de 27 aprilie 2022, polițiștii din Blaj, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din Blaj, care este cercetat pentru încălcarea ordinului provizoriu de protecție și furt.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 26 aprilie 2022, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, cu toate că acest lucru i-a fost interzis, printr-un ordin de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 23 aprilie, după ce ar fi amenințat-o cu acte de violență. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul i-ar fi sustras, femeii, telefonul mobil. 

Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentRizea lovește în inima mafiei de contrabandă cu țigări: DOVADA SUPREMĂ – șmecherii din România, deconspirați
Articolul următorO femeie din Ocna Mureș bătută de partenerul de viață

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.