Hoți din Bihor, prinși la furat în Câmpeni

Trei bărbați din județul Bihor sunt cercetați de polițiștii din Câmpeni, pentru furt. Aceștia au fost prinși, în flagrant, în timp ce sustrăgeau plăci de azbociment care erau depozitate la marginea unui drum din comuna Albac.

”La data de 26 iulie 2020, în jurul orei 14.00, în urma unui apel la 112 prin care era semnalată o posibilă faptă de furt, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni s-au deplasat pe raza comunei Albac unde, la marginea DC 196, au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 51 de ani,  din comuna Tileagd, județul Bihor.

Aceștia încărcaseră, într-o autoutilitară, 32 de plăci de azbociment, care aparțineau unei femei din comună și intenționau să le încarce și pe restul de 38 de plăci depozitate la marginea drumului”, informează IPJ Alba.

Prejudiciul a fost restituit persoanei păgubite, iar față de cei 3 bărbați a fost întocmit dosar penal, pentru furt.

Articolul precedentS-au dat drept comercianți de covoare și au jefuit o bătrână
Articolul următorUrmărit național, prins în urma unui control în trafic. Pentru a scăpa de polițiști s-a dat drept altcineva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.