Guvernul propune creșterea salariului cu 1.000 de lei brut, de la 1 iunie, pentru încetarea grevei

Liderii sindicaliștilor din învățământ au avut o nouă întâlnire cu premierul Ciucă și președintele Camerei Deputaților, la Palatul Victoria. În cadrul întâlnirii, Guvernul României a propus ”creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar”.

”În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, a mai precizat Guvernul României.

”Am convenit, așa cum am anunțat continuăm dialogul cu sindicatele din educație pentru a conveni o soluția astfel încat anul școlar  fie finalizat, iar elevii  își poată da examenele. Avem nevoie  revenim la normalitate”, a adăugat și premierul Ciucă.

După întâlnire, reprezentanții sindicaliștilor au anunțat că urmează să prezinte propunerile guvernului colegilor din Educație, care vor lua o decizie: ”Vorbim, până la finalul anului, de o suma brută lunară de 1000 de lei pentru cadrele didactice și de 400 de lei pentru restul angajaților. Veți afla foarte curând ce decizie se va lua. Este clar  s-a renunțat la ideea de a se acordă prime. Majorarea este egală pentru toată lumea, ceea ce este importantUrmează  discutăm cu colegii noști și în cursul acestei seri vom avea o imagine clară. Guvernul își dorește  adopte acest act normativ de mâine”, au declarat aceștia.  

Articolul precedentVandali pe domeniul public: tineri din Alba, surprinși de camere în timp de „pictau” cu spray cu vopsea
Articolul următorPasagerii unei companii aeriene vor fi cântăriți înainte de urcarea în avion. Cum justifică măsura reprezentanții liniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.