Guvernul a alocat peste un miliard de lei, din Fondul de rezervă, pentru proiectele locale

Potrivit Ministerului Dezvoltării, o parte din sumă va acoperi costurile cu serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor.

Potrivit Ministrului Dezvoltării Cseke Attila, guvernul a alocat peste un miliard de lei din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului pentru proiectele locale. Potrivit comunicatului, o parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor, plătite de consiliile județene – a precizat ministrul.

Din suma de peste un miliard de lei, 177.159.000 de lei au fost alocate consiliilor județene și sunt destinate costurilor privind serviciile de asistență socială și protecție a copiilor.

Potrivit lui Cseke Attila, “2.756 de administrații locale din România (aproape toate cele care au depus cereri în acest sens), indiferent de culoarea politică a primarilor, au primit finanțare în valoare totală de 1.010.966.000 lei, incluzând cele 41 de județe ale țării. Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunități locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investițiile pentru care au fost cheltuiți bani publici nu vor rămâne neterminate“, a spus ministrul.

Astfel, 2.514 comune din România au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Fondurile acoperă necesarul de finanțare a autorităților publice locale, în funcție de execuția bugetară a acestora și de necesități. Ministrul a mai precizat și că fondurile sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.

Sursă: Comunicat Oficial.

Articolul precedentFlorin Cîțu: „PNL și Guvernul susțin plafonarea prețului la energie”
Articolul următorAcţiune comună a poliţiştilor din Cluj, Sălaj, Bihor, Mureș, Alba, Bistrița-Năsăud și Maramureș pentru prevenirea accidentelor rutiere (FOTO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.